Vrednicia sufletului
Vrednicia sufletului
Preț obișnuit
20,00 lei
Preț obișnuit
Preț redus
20,00 lei
Preț unitar
/
pe
Vrednicia sufletului Protosinghel Nicodim Măndiță
Această lucrare face parte din seria de 3 volume cu ,,Sufletul,, si este volumul al 3-lea
Volumul întâi Sufletul – icoana vie a lui Dumnezeu
Volumul al 2-lea Răscumpararea sufletului
Binecuvântat să fie în veci mult Milostivul Dumnezeu, Care a iconomisit toate în folosul nostru sufletesc și ne- a ajutat a ajunge cu lucrarea până aici și a păși cu tipărirea la Partea III- a a feluritelor istorisiri și învățături pentru cunoașterea sufletului.
În cartea aceasta vom vorbi despre felurite lucrări minunate ale sufletului omenesc și despre păzirea lui de către Îngerii păzitori, în seama cărora este încredințat de Însuși Creatorul lui, adică de
Dumnezeu.
În lucrarea de față, cititorii și ascultătorii atenți, vor afla multe lucrări minunate ale sufletului omenesc, care le vor dezvolta cunoștințele în această latură interesantă și prețioasă, de care folosindu- se se pot apropia și uni cu adevărata dragoste fiască de Dumnezeu Creatorul și Atoatețiitorul.
Milostivul Dumnezeu, Căruia toate- I sunt cu putință, să dea putere și Har lucrării acesteia și celor ce o vor citi și asculta cu atenție și drag. Mila Lui să umple de cunoștință heruvimicească și dragoste serafimicească, toate sufletele care se vor folosi cu drag și luare- aminte de acest umil Tezaur Duhovnicesc, și să ne ajute tuturor a ne alimenta cu îmbelșugare din Dumnezeieștile învățături, și a dobândi amândouă fericirile: vremelnică și veșnică.
„Darul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și Împărtășirea Sfântului Duh să fie cu noi cu toți. Amin”
.
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos,
28 Aprilie 1940
Cel mai mic între Iereii- Monahi NICODIM MĂNDIȚĂ,Protosinghel
Unanimitatea, sau deplina și buna înțelegere a tuturor Sfinților Apostoli, Părinți și Dascăli ai Bisericii, a fost că: „Cei ce seamănă în trup (pofte trupești, păcate josnice) din trup vor secera putreziciune sau stricăciune; iar cei ce seamănă în Duhul, din Duhul vor secera viață veșnică”.