Viața Maicii Domnului

Biografia istorică şi teologică a Maicii Domnului cuprinde patru perioade: 1-15 ani; 15-28 ani; 29-46 este o perioadă de 18 ani de tăcere, 46-49 ani şi 49-60 ani. 

Prima perioadă cuprinde trei momente importante: Naşterea Mariei, ducerea ei la templu şi încredinţarea ei de către Zaharia Dreptului Iosif.

Cât priveşte primul moment, potrivit Protoevangheliei lui Iacov, Maria s-a născut din părinţii Ioachim şi Ana, fiind unicul lor copil, dobândit la bătrâneţe după stăruitoare rugăciuni. Ioachim, tatăl Fecioarei Maria, se trăgea din seminţia lui Iuda, fiind urmaş al regelui David, iar Ana, mama sa, era fiica preotului Mathan din Betleem, din seminţia lui Aaron.

La 3 ani – potrivit făgăduinţei făcute de Ana încă înainte de zămislire – Maria a fost afierosită Templului din Ierusalim, unde a rămas până la vârsta de 15 ani. Este vorba despre Templul construit de Zorobabel la porunca profeţilor Zaharia şi Agheu în anul 517, pentru că cel construit de Solomon, la îndemnul profetului Natan, a fost dărâmat în 587 de Nabucodonosor; templu avea în preajma lui un aşezământ dispus pe trei paliere destinate fecioarelor, văduvelor şi pelerinilor închinători. Ruda sa, Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, s-a ocupat de creşterea ei spirituală.

La 15 ani, Maria – potrivit tradiţiei evreieşti – trebuia să părăsească aşezământul de pe lângă templu şi să se întoarcă în familie. Numai că, spre deosebire de celelalte fecioare, ea îşi dorea un nou mod de viaţă. Aşa se face că, prin descoperire dumnezeiască, a fost încredinţată de Zaharia Dreptului Iosif, un bătrân în vârstă de 80 de ani, văduv, din Nazaret, tâmplar de meserie. Dreptul Iosif avea, din căsătoria cu Salomeea, șapte fii: patru băieţi – Iacov, Iuda, Simeon şi Iosia, şi trei fete – Salomeea (mama lui Iacov şi Ioan), Estera şi o fiică, al cărei nume nu a fost reţinut de evanghelişti.

A doua perioadă din viaţa Maicii Domnului, cuprinsă între 15 și 28 ani, este indestructibil legată de întruparea Mântuitorului şi cuprinde ca evenimente de mare însemnătate Buna Vestire, vizita de trei luni făcută Elisabetei, rudenia sa, tăierea împrejur şi ducerea Pruncului la Templul din Ierusalim, închinarea magilor, fuga în Egipt, întoarcerea în Nazaret şi pelerinajul la Ierusalim.

Vestea cea Bună a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, anticipată de profetul Isaia: „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel” (7, 14), Maria a primit-o de la Dumnezeu prin Arhanghelul Gavriil; trupul Domnului S-a zămislit în pântecele Fecioarei odată cu pogorârea Duhului Sfânt peste ea. Sfântul Evanghelist Matei, în cap. 1, v. 18, aduce lămuriri privind momentul: „Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”. Reţineţi: „Fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”. Sfântul Evanghelist Luca spune că numai „se socotea” că Iisus este fiul lui Iosif (3, 23). Doar „se socotea”, pentru că în fapt „obârşia lui Iisus este dintru început, din zilele veşniciei”, după cum spune profetul Miheia (5, 1). Lucrul acesta a fost certificat şi de Arhanghelul Gavriil la întâlnirea cu Iosif, căruia i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20). Aici avem dovada – rostită nu de un om, ci de îngerul lui Dumnezeu – că zămislirea Maicii Domnului este lucrarea Duhului Sfânt. Iisus nu este copilul lui Iosif, ci doar al Fecioarei Maria. Este un caz unic în istorie, faptul că un prunc a fost născut dintr-o fecioară, fără tată după firea Lui omenească, care şi după naştere a rămas fecioară. Întruparea Fiului lui Dumnezeu s-a consumat prin iconomia lui Dumnezeu.