Suta de capete de la Liubostinia

ediția a doua

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Sfântul Nicolae Velimirovici nu și-a căutat refugiul, părăsindu-și ţara, ci a rămas să sufere alături de poporul său, fiind arestat şi stabilindu-i-se ca domiciliu forţat Mănăstirea Liubostinia. Era începutul unui drum al crucii care avea să se sfârşească abia după patru ani în cumplitul lagăr de la Dachau, de unde Episcopul Nicolae avea să fie eliberat de trupele americane.
Războiul era purtat şi împotriva sutelor de mii de sârbi care nu aveau altă vină decât că nu doreau să renunţe la credinţa ortodoxă a strămoşilor lor, împotriva clerului şi împotriva locaşurilor sfinte. Erau orori comise de reprezentanţii unor ţări care se pretindeau creştine, dar care în practică nu se deosebeau de ateii sovietici sau de împăraţii prigonitori. Fiind păzit cu multă strictețe, Sfântul Nicolae nu va putea interveni ca în alte dăţi, ci va asista din mănăstirea sa la măcelurile comise de reprezentanţii „înaltei” civilizaţii apusene înstrăinate de Hristos. Însă va scrie pentru a mărturisi pentru adevăr şi pentru credinţa sa. Din suferinţele şi lacrimile sale s‑a născut atunci şi această mică scriere cu rezonanțe și profunzimi filocalice: Suta de capete de la Liubostinia.