Surad, deci exist

… scrierile lui Vasile Andru au o serioasă încărcătură spirituală, se îndepărtează în mod clar de bâlciul promovat în genere de literatura New Age şi de produsele acesteia de care sunt pline tarabele. Cu siguranţă, cercetarea autentică, talentul scriitorului, aduc un plus de valoare tuturor acestor scrieri. Dar nu s-a limitat la atât, a fost curios să afle axele de coordonate al multor alte căi de (auto)cunoaştere, chiar dacă, mărturiseşte, pentru el isihasmul rămâne centrul de forţă fundamental. Una dintre ultimile lui lucrări, autobiografică în acelaşi timp, are un titlu splendid: "Surâd, deci exist".

Este un volum scris în colaborare cu jurnalistul şi "etno-scriitorul" Dumitru Brădăţan, în care Vasile Andru este chestionat asupra vieţii şi căutărilor sale de până azi. Dar cartea este o culegere de interviuri, notaţii de călătorie, amintiri. Întrebat de teologul şi scriitorul (de limbă albaneză şi română) Ardian-Christian Kuciuk cum a ajuns la practica Oratio mentis, Vasile Andru mărturiseşte: "Chemarea la isihia şi «încălzirea ascetică» le-am avut din familie. Părinţii ne citeau din Biblie, când eram mici; zilnic. Într-o zi, era ajun de sărbătoare, am auzit propoziţia: «de-acum veţi vedea cerul deschizându-se». Am trăit o bruscă emoţie, mintea a cunoscut un voltaj maxim ca-n aşteptarea imediată a acestui posibil eveniment...

Dar la practica sistematică a Rugăciunii minţii am ajuns în anii '80, după întâlnirea cu părintele Calinic Cărăvan, unul din tainicii isihaşti din Carpaţi, unul din puţinii care au cunoscut extazul" (p. 137). Aşadar este evidenţiat faptul că practica spirituală reală şi nu închipuită se poate petrece numai înlăuntrul relaţiei maestru - discipol. Cât va practica mai târziu discipolul din ceea ce i-a dăruit îndrumătorul, este o altă problemă, deloc facilă, ba chiar gravă.

Cercetător avid al fenomenului isihast, scriitorul V. Andru continuă: "nu există isihasm mondial, nici carpatic. Există doar foarte puţini isihaşti singuratici. Sunt rarisimi. Am aflat despre câţiva pe Athos. Şi ei au puţini ucenici, unul sau doi. Nu s-au dezvoltat «şcoli» contemplative, aşa cum vezi în practicile orientale. Nu există şcoli isihaste. Poate de aceea «şcoala» sau curentul Oratio mentis (rugăciunea minţii), pe care l-am structurat în România, a stârnit controverse, la începuturi, prin anii ' 90. " (p. 138).

Bine strecurate, cunoştinţele de psihologie aduc un plus de atractivitate scriiturii: "Dumi Brad: Ce întunecă buna funcţionare a omului? Vasile Andru: În primul rând, egoul hiperdezvoltat. În al doilea rând, timia hipofuncţională. Egoul prea mare, timie prea mică (atimie, hipotimie). Din ambele derivă tulburări mari de personalitate. Lucrurile se agravează din lipsa doctorilor de suflet. Sau nu atât lipsa lor, cât nefrecventarea lor. Mă refer la doctori de suflet mireni, dar şi la cei din lumea ascezei" (p. 39)…

Nu în ultimul rând, cele două "meserii" practicate de Vasile Andru de mai bine de 20 de ani: aceea de căutare a înţelepciunii şi aceea de pelerin prin satul global l-au "formatat" pentru lumea viitorului: "Ca să-l simţi frate pe străin, e nevoie de o iluminare. Dacă nu-i poţi simţi pe indieni neamuri prin iluminarea ta, cu siguranţă că îi vei simţi neamuri dacă-ţi vei lua nevastă indiană. Căsătoria este, aşadar, o iluminare. (…) Îndrăznesc să spun că am această simţire; poate din cauza unor întâmplări iluminatorii; sau poate din darul Domnului; sau poate pentru că vin dintr-un sat cu vecini multi-etnici. Acolo am primit de timpuriu acest model psihic al trecerii de la satul natal la satul mondial" (p. 155). 

CUPRINS: 

Partea I. Ispita planetei si chemarea linistii Tertio Millennio adveniente. In Flandra oaspete la Marguerite Yourcenar. Cand mor parintii… Tabara isihasta in Bucovina. Unde ne sunt inteleptii. Pe axa New York-Sucevita. Practica fericirii la Barcelona. 

Partea a II-a. Cealalta vreme Spre ce ne indreptam? Fericirea „in trup” ne face vulnerabili. Nefericirea se trateaza. „Presedintele are nevoie de un psihanalist”. Orgoliul meu explodeaza rar… Geografia sacra si profana a vietii. Ce ramane dupa noi. Intr-o vreme, m-am lasat si eu prada ispitei… Oameni care fac istoria… 

Partea a III-a. Viata ca o ctitorie A fi roman intr-un sat multi-etnic. Pelerinajul Regelui in Bucovina instrainata. Amintiri din singuratate. Lungul drum al vietii catre opera. Melancolia bilantului.