Sfântul Efrem cel Nou, vindecătorul celor care suferă de boli incurabile
Sfântul Efrem cel Nou, vindecătorul celor care suferă de boli incurabile
Preț obișnuit
7,00 lei
Preț obișnuit
Preț redus
7,00 lei
Preț unitar
/
pe
Prin rostirea cu umilință a numelui Sfântului Efrem, în chip tainic suntem făcuți părtași la toate pătimirile, dar și la slava Sfântului, tot așa cum el s-a făcut părtaș atât Patimilor, cât și slavei Învierii Mântuitorului Hristos prin rostirea neîncetată a rugăciunii lui Iisus, întru care numele Fiului lui Dumnezeu lucrează cu mare putere în ființa celui care îl poartă. Această unire duhovnicească, săvârșită prin rostirea numelui Domnului ori al Sfinților, nu numai că are puterea să ne treacă peste hotarele lumii văzute, ci îi deschide omului ochii într-o realitate mai presus de fire, care însă nu își dezvăluie cutremurătoarea putere, deoarece temelia ei este dragostea și smerenia de necuprins a Mântuitorului Iisus Hristos, pururea lucrată de Tatăl întru Fiul și dăruită nouă prin Duhul Sfânt.
Fie ca numele Sfântului Efrem să se pecetluiască în străfundul inimilor noastre, aducându-ni-le și dăruindu-ni-le prin suspinul rugăciunii pe toate cele ce sunt spre folosul și mântuirea sufletelor și a trupurilor noastre!