Românii: stigmat etnic, patrii imaginare

La adăpostul zidurilor mănăstirilor sau conacelor boierești moldo-valahe, ale cancelariilor maghiare și ale palatelor voievodale s-a desfășurat timp de secole un război nevăzut. Un război neobosit, subtil și crâncen. Războiul pentru origini. De unde venim? Cine a fost aici mai întâi? Cine poate să-și ceară drepturi și întâietate? Războiul acesta este cu atât mai cumplit, cu cât unele cronici și documente, probabil maghiare, preluate și folosite și de unii cronicari români, vorbesc despre venirea cândva, târziu, a românilor ca tâlhari trimiși în ajutor ungurilor contra invadatorilor din estul sălbatic. Oroare, rușine, ofensă, strigă cronicarii și cărturarii români, care nu întârzie să aducă ei înșiși dovezi ale vechimii antice daco-romane și ale continuității românilor în aceste locuri, ca scut contra pretențiilor politice și teritoriale ale vecinilor mai puternici. Dovezi pentru mândria care începea să fie națională.

 

Volumul de față este o analiză a tuturor acestor surse medievale și moderne, plasate în timp, spațiu și context cultural-politic. Este o scufundare în adâncurile scrisului istoric central- și est-european; Ovidiu Pecican încearcă să ajungă la izvoarele care au iscat toate aceste controverse și lupte istoriografice timp de câteva veacuri.

 

Cine suntem? De ce originile românilor sunt atât de obscure? Care sunt legendele și evenimentele istorice de la care au pornit primele cronici defăimătoare? E oare vorba despre rea-credință, sau despre imaginația scăpată din frâu a unor secretari și copiști din Evul Mediu? Care a fost rolul românilor în apărarea Regatului Ungar? Care sunt argumentele cărturarilor „naționaliști“? Răspunsul la aceste întrebări și la multe altele, pe care nimeni nu și le-a pus până acum, le aflăm din paginile unei cărți de istorie scrise ca o poveste fără sfârșit.