Răspunsuri mici la întrebări mari: (eseuri)

Orice viață de om – inclusiv a geniilor, eroilor și sfinților – e o suferință, o boală, o mizerie, o umilință și un nimic. Și, în același timp, orice viață de om e o frumusețe și o minune sub cer. În primul sens, orice viață e o mizerie, o umilință, o ratare, o prăbușire, o înfrângere și o tragedie pentru că orice viață înseamnă în condiția istorică o mulțime de slăbiciuni, suferințe și umilințe. Orice om e bolnav, orice boală e o suferință și orice bătrân e o umilință. Orice om e un vierme, dar un vierme care gândește, iubește și concepe absolutul. Oricât de mizerabilă, orice viață umană e un sublim și o minune, pentru că până și în cel mai redus, primitiv, brutal, abrutizat, bolnav sau neputincios om ea înseamnă un imperiu de gânduri, năzuințe, speranțe, doruri, iubiri, avânturi și sete neostoită de total, de absolut. Nimic mai firav și fragil ca omul, dar totodată nimic mai neostoit și însetat de absolut: atâta putere în atâta slăbiciune, atâta rezistență în atâta fragilitate, atâta tenacitate în atâta micime, atâta viață în atâta moarte.