Răsăritul şi apusul. O istorie a scindării creştinătăţii

Colecția Historia Christiana își propune să prezinte pagini din istoria urmării lui Hristos și a misiunii creștine de-a lungul secolelor, explorând fapte (istorie factuală), idei (istorie intelectuală) și texte (traduceri de izvoare).
Colecția se adresează atât specialiștilor, cât și studenților și cititorilor instruiți, oferind volume care beneficiază de îngrijire științifică.

La Sinodul de la Florența, aproape că fusese atins țelul unirii, un țel totuși foarte dificil de realizat. Deciziile adoptate nu i-au favorizat deloc pe greci, întrucât, în cazul fiecărei chestiuni dezbătute, acestora li s-a cerut să accepte poziția latinilor. Se înțelege de ce au plecat de la sinod cu sentimentul că acesta nu făcuse decât să adâncească schisma căreia își propusese să îi pună capăt. Până în ziua de astăzi, s-a întâmplat rar ca istoricii ortodocși ai Bisericii să aprecieze că tensiunile din 1054, care au dus la confruntarea dintre cardinalul Humbert și patriarhul ecumenic Mihail Cerularie, au constituit momentul când comuniunea s-a destrămat. Mai curând, aceștia constată că hotărârile adoptate la Florența sau prădarea Constantinopolului în 1204 au fost factorii care au făcut ca sciziunea dintre Apusul latin și Răsăritul grec să devină o stare permanentă.