Pribeag în țara mea. Sub mască. Memorii și poezii inedite din Ardealul invadat. Ediția a doua revăzută și adăugită

Preț obișnuit
33,00 lei
Preț obișnuit
Preț redus
33,00 lei
Preț unitar
/
pe
În anul 2019 se împlinesc 130 de ani de la nașterea gânditorului român Nichifor Crainic (1889-1972).
Cartea aceasta cuprinde amintirile și poeziile din pribegie ale academicianului Nichifor Crainic din perioada 23 august 1944 - 24 mai 1947 (București, Sibiu, Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, Grosuri Blăjeni, Zdrapți, Vața, Lepindea, Icland, Cerghid). Această a doua ediție, spre deosebire de ediția precedentă, a fost îmbogățită cu poeziile compuse în acei ani tulburi, publicate acum în premieră. După această perioadă au urmat cei 15 ani de temniță grea la Aiud (cartea „Am cunoscut iadul!”), unde s-a urmărit exterminarea elitei intelectuale românești de către bolșevici precum Bodnarenko (ce și-a luat nume românesc Gheorghe Pintilie), care s-au instalat în special în cartierul Primăverii și în funcțile cheie ale statului.
„Cei care vor vrea să ştie cine am fost să mă caute în revista «Gândirea», în cursurile de la Facultatea de Teologie, între membrii Academiei Române, în scrierile mele. Acolo sunt eu, sub cruce un pumn de ţărână...” (Nichifor Crainic)
Ajută-mi Tu, stăpân ceresc,
Nepângărit de braț dușman
Să ᾽nfășur cerul românesc
În sarica unui cioban.
Iar codrul de-o mai fi român
Pe creștetul de stâncă dac,
În hăul lui am să rămân
Din zdrențe slavă iar să-mi fac!
(Odă din pribegie)