Post-adevărul. Vorbire liberă, minciună, ignoranță

Ceea ce face posibilă democrația, o și compromite, anume, vorbirea liberă, ca drept egal al tuturor participanților la un contract social, și care nu este în mod necesar și vorbire adevărată. A spus-o Foucault, mai bine decât noi. Ceea ce vom face diferit este să interogăm această diferență ca origine a post-adevărului. Cititorii vor fi șocați să descopere că nu acuzăm creatorii post-adevărului și nici nu scuzăm publicul lui pasiv. Nu demonizăm conceptul, nici nu îl salvăm de la inconsistențele lui. Dar suntem obligați să verificăm dacă nu cumva post-adevărul era un moment necesar în devenirea postmodernității și dacă nu putem întoarce răul împotriva lui însuși: așadar, să cercetăm dacă nu cumva post-adevărul se va autodistruge, plictisind, totuși, individul care se va încăpățâna ca cea mai bună lume posibilă pentru libertatea lui să nu fie cea în care dreptul de a fi ignorant sau resentimentar față de adevăr e soluția universală pentru a scăpa de toate realitățile incomode.

Oana Șerban