Salt la informațiile despre produs
1 din 1

Carti-frumoase

Poezii. 1971-2018

Poezii. 1971-2018

Preț obișnuit 50,00 lei
Preț obișnuit Preț redus 50,00 lei
Reducere Stoc epuizat
Taxele de expediere sunt calculate la finalizarea comenzii.
Title
Arsură
Carnea mea toată este o lumânare
Dar eu sunt flacără într-un cer străveziu
Ca păsările mort
Voi cântări mai greu decât viu.

Ochiul arzând se hrăneşte din ceară
Şi face un strop de rouă fierbinte,
Odată am ştiut să zbor, odată,
Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.

Trupul meu întreg este o lumânare
După ce se va fi scurs toată în ţărână
Şi flacăra se va topi în albastru
Veţi mai simţi o arsură pe mână.
* * *
Adrian Popescu s-a născut la 24 mai 1947, la Cluj. Întâlnirea cu colegii de la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai”, pe care a absolvit-o în 1971, atmosfera revistei Echinox, unde se maturizează, reprezintă un punct important al biografiei sale. Din 1971, este redactor la revista Steaua; din 1999, redactor-șef. Căsătorit cu artista textilistă Angela Roman. Are doi fii, Mihnea şi Horea.
A publicat:
Poezie: Umbria, Editura Dacia, 1971 (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor), Focul şi sărbătoarea, Editura Dacia, 1975, Câmpiile magnetice, Editura Eminescu, 1976, Curtea medicilor, Editura Eminescu, 1979 (Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor), Suburbiile cerului, Editura Eminescu, 1982, O milă sălbatică, antologie, postfaţă de Mircea Iorgulescu, Editura Cartea Românească, 1983, Proba cu polen, Editura Dacia, 1984 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj), Vocea interioară, Editura Dacia, 1987, Călătoria continuă, Editura Cartea Românească, 1989 (Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române), Pisicile din Torcello, Editura Albatros, 1997 (Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, Premiul revistei Poesis, Premiul Salonului Național de Carte, Cluj, Premiul revistei Ateneu, Premiul revistei Familia), Poezii, antologie, Editura Vitruviu, 1988, Fără vârstă, pref. Dan Cristea, Editura Cartea Românească, 1998, Umbria, Editura Vinea, 2000, ed. a II-a, 2007, antologie, prefaţă de Ştefan Borbély, Drumul strâmt, Editura Dacia, 2001 (Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor), Dimineaţa în Forul roman, Editura Limes, 2007, Ieşirea în larg, Editura Paralela 45, 2010, Cuibul, 2011, Editura Tipo Moldova, antologie, Costumul negru, Editura Cartea Românească, 2013.
Eseuri: Spuma şi stânca, Editura Dacia, 1991, Lancea frântă. Poezia lui Radu Gyr, Editura Didactică şi Pedagogică, 1995, Italia subiectivă, Editura Ars Longa, 1997, Revelaţii, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001, Aur, argint, plumb, Editura Limes, 2005, Academia de pe Gianicolo, Editura Cartea Românească, 2009, Grădina cu statui, Editura Şcoala Ardeleană, 2017.
Proză: Tânărul Francisc, Editura Dacia, 1992, ed. a II-a 2000, Paralela 45, ed. a III-a 2008, Ed. Galaxia Gutenberg, Cortegiul magilor, Editura Dacia, 1996.
I-au apărut volume selective din poezia sa: în limba germană, În general mierlele nu sunt periculoase, Editura Kriterion, Buc., 1985, trad. Franz Hodjak; în limba maghiară, Prin pulberea lumii, Editura Kriterion, Buc., 1990, trad. Farkas Árpád; în macedoneană, O milă sălbatică, Editura Cultura, Skopje, 1990, trad. de Dimo Dimcev şi Dumitru M. Ion; în franceză, Prin pulberea lumii, Editura Cahiers Bleus, Troyes, 1995, trad. de Gérard Bayo, Ion Pop, Tudor Ionescu, Claude Levenson.
Repere critice:
a. Lucrări colective: Dicţionarul literaturii române, Editura Academiei, 2012. Dicţionarul scriitorilor români, coord. Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, vol. III, M-Q, Editura Albatros, 2001. Dicţionar analitic de opere literare româneşti, coord. Ion Pop, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007. Dicţionarul Echinox, A-Z, coord. Horea Poenar, Editura Paralela 45, ediția a doua, 2008.
b. În volume: Alexiu, Lucian, Ideografii lirice contemporane, Editura Facla, 1977. Cistelecan, Al., Poezie şi livresc, Editura Dacia, 1987. Constantin, Ilie, La complicité fertile, 1992, Complicitatea fertilă (trad. din franceză de Liliana şi Valentin Atanasiu) Editura Dacia, 1994. Cristea, Dan, Poezia vie, Editura Cartea Românească, 2008. Cubleşan, Constantin, Poezia de toate zilele, Editura Limes, 2017. Diaconu, Mircea A., Feţele poeziei, Editura Junimea, 1999. Fanache, Vasile, Eseuri despre vârstele poeziei, Editura Cartea Românească, 1990. Felea, Victor, Aspecte ale poeziei de azi, II, Editura Dacia, 1980. Grigurcu, Gheorghe, Poezia română contemporană, Editura Convorbiri literare, 2000. Iorgulescu, Mircea, Ceara şi sigiliul, Editura Cartea Românească, 1982. Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române, Editura Paralela 45, 2008. Mincu, Marin, O panoramă critică a poeziei româneşti din secolul al XX-lea, Editura Pontica, 2007. Moldovan, Andrei, Poeți români de azi. Alte erezii, Editura Casa Cărții de Știință, 2011. Moraru, Cornel, Semnele realului. Secționări critice convergente, Editura Eminescu, 1984. Oprea, Nicolae, Provinciile imaginare, Editura Calende, 1993. Papahagi, Marian, Cumpănă şi semn, Editura Cartea Românească, 1991. Pârvulescu, Ioana, Prejudecăţi literare, Editura Univers, 1999. Petraş, Irina, Literatura română contemporană, Editura Ideea Europeană, 2008. Piru, Alexandru, Poezia românească contemporană, vol. II, Editura Eminescu, 1975. Poantă, Petru, Radiografii, II, Editura Dacia, 1983. Pop, Ion, Poezia românească neomodernistă, Editura Şcoala Ardeleană, 2018. Regman, Cornel, Noi explorări critice, Editura Eminescu, 1982. Ruja, Alexandru, Valori lirice actuale, Editura Facla, 1979. Scarlat, Mircea, Istoria poeziei româneşti, vol. IV, Editura Minerva, 1990. Simion, Eugen, Scriitori români de azi, IV, Editura Cartea Românească, 1989. Steinhardt, Nicolae, Monologul polifonic, Editura Polirom, 2012. Ştefănescu, Alex, Istoria literaturii române contemporane, 1941-2000, Editura Maşina de scris, 2008. Tartler, Grete, Melopoetica, Editura Eminescu, 1984. Tuchilă, Costin, Privirea şi cadrul, Editura Cartea Românească, 1988. Ulici, Laurenţiu, Literatura română contemporană, vol. I, Editura Eminescu, 1995.
Premii:
Premiul Naţional „Mihai Eminescu”, pentru Opera Omnia, Botoşani, 2007; Premiul Naţional de Poezie „Tudor Arghezi”, Tg. Jiu, 2013, Premiul Naţional de Poezie „Lucian Blaga”, 2017.
Vedeți detaliile complete