Papi si patriarhi. O perspectiva ortodoxa asupra pretentiilor romano-catolice

Whelton ne atrage atenţia asupra faptului că dialogul cu romano-catolicii, pentru a fi creştin, trebuie centrat nu pe unirea noastră cu „ei”, sau a lor cu “noi”, ci pe lepădarea de satana şi unirea cu Hristos. Dialogul ecumenic trebuie să fie despre Adevăr în istorie, nu despre civilizaţie, politică, economie sau cultură în istorie. Pentru că fără adevăr toate nu sunt decât minciună, barbarie şi, în cele din urmă, moarte. Din păcate, avem mulţi fraţi ortodocşi care nu înţeleg acest lucru. Şi tot din păcate avem şi mulţi fraţi catolici care se bucură că anumiţi fraţi ortodocşi nu înţeleg acest lucru, şi îi încurajează în iluziile lor. Problema unificării bisericilor e problema unificării bisericilor în Adevăr. Întru Hristos.

Or, nu poţi să te uneşti cu cineva întru Hristos vorbindu-i de orice altceva în afară de Hristos. Nici nu poţi să convingi pe cineva că se va mântui aglutinându-se cu „locţiitorul lui Hristos” din raţiuni de progres economic şi social. Ortodocşii vor pâine, şi sunt îmbiaţi cu pişcoturi de cocktail. Ortodocşii vor sfinţi, şi tot ce li se oferă sunt politicieni. Dar politicienii sunt oameni care instrumentalizează adevărul, istoria, oamenii, trupul şi sufletul. Se prefac, dar nu se preschimbă. Aşa cum s-a preschimbat, aşa cum s-a înnoit, Michael Whelton.

Mircea Platon