Pacea lăuntrică să aibă întâietate. Dialoguri vii despre rosturile creștinului în societate

Preț obișnuit
30,00 lei
Preț obișnuit
Preț redus
30,00 lei
Preț unitar
/
pe
„Săgețile rânduite ale celui puternic sunt cuvintele bine țintite; ele mișcă inimile ascultătorilor, aruncate fiind să rănească inimile cele simțitoare. Cuvintele celor înțelepți sunt ca țepușele.”
Așa este și cuvântul Părintelui Epifanie – cuvânt trezvitor, cuvânt ziditor, aghiografic și de pateric, cuvânt de înțelepciune și plin de har. Fără avânturi retorice și tonalități impresionante. Cuvânt ce s-a vrut simplu și neafectat, ca să fie înțeles și de cei mai de jos dintre frați, pentru care Hristos a murit și a înviat. Cartea de față dorește să dăruiască acest cuvânt poporului lui Dumnezeu.
Arhimandritul Spiridon
Domnul este revoluționar, însă nu în sensul în care vor unii să ni-L înfățișeze. El nu a dorit să îndrepte sistemele sociale sau politice, ci să schimbe inima oamenilor. O astfel de revoluție a intenționat să facă. Oricâte sisteme s-ar schimba, dacă inima omului nu se schimbă, răul va găsi căi prin care să lucreze. Când oamenii se nasc din nou în Hristos, atunci vor găsi ei înșiși sistemele sociale mai drepte care se cer. Se poate vorbi cu adevărat de sisteme mai bune sau mai drepte, nu tăgăduiesc acest lucru; esența lucrurilor este însă ca inima omului să ajungă să se schimbe. (...)
Viața noastră a ajuns prea neliniștită ca să ne bucurăm de ea. Toți oamenii de astăzi muncesc ca niște robi pentru bunurile vieții, însă nu mai găsesc putere să se bucure de ele. Am făcut din viața noastră o luptă sisifică sau, mai bine zis, un chin sisific pentru niște nimicuri.
Arhim. Epifanie Theodoropulos
Prima ediție a acestei cărți a apărut cu titlul „Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, Editura Predania, București, 2010.