Minunile icoanei Maica Domnului din Vladimir

Preț obișnuit
15,00 lei
Preț obișnuit
Preț redus
15,00 lei
Preț unitar
/
pe
Traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocioi
Maica Domnului din Vladimir este cea mai cinstită icoană făcătoare de minuni de pe întreg cuprinsul Rusiei pravoslavnice. Înaintea acestei sfinte icoane s-au închinat cu evlavie, veacuri de-a rândul, milioane de creștini, alături de înalți ierarhi, patriarhi, cneji, țari. Prin rugăciuni făcute înaintea acesteia, au fost înfrânte puhoaiele păgâne, s-au tămăduit boli incurabile, s-au alinat necazuri și au fost dobândite din belșug daruri spre slava lui Dumnezeu Cel în Treime mărit și mântuirea rugătorilor cu inimă înfrântă și smerită.
Istoria celei mai iubite icoane din Rusia, minuni de demult, dar și din zilele noastre, ca și acatistul icoanei Maicii Domnului din Vladimir – toate adunate în cartea de față, tălmăcită acum pentru prima oară în românește – te cheamă, cititorule, spre o lume a credinței, nădejdii și dragostei, în care, odată ancorat, vei căpăta prisos de roadă duhovnicească.