Lemnul strâmb al omenirii

Ediţie de Henry Hardy • Cuvânt înainte de John Banville • Traducere de Andrei Costea



În Lemnul strâmb al omenirii, Isaiah Berlin expune legătura dintre ideile trecutului şi cataclismele sociale şi politice ale vremurilor noastre: între credinţa platonică în adevărul absolut şi ispita autoritarismului; între Joseph de Maistre, ideolog reacţionar din secolul al XVIII-lea, şi fascismul secolului XX; între romantismul lui Schiller şi Byron şi naţionalismul militant – uneori genocidar – care zguduie lumea modernă.



„Isaiah Berlin este unul dintre cei mai entuziasmanți gânditori ai secolului XX. Eseurile cuprinse în acest volum, scrise pe parcursul a trei decenii, începând cu sfârşitul anilor ’50 şi până în anii ’80, discută unele dintre cele mai urgente subiecte ale vremurilor noastre. Entuziasmul derivă imediat din tonul unic al vocii lui Berlin, care în scris este acelaşi ca în sala de curs sau la microfon… Întotdeauna spunea direct ce gândea, iar ideile şi intuiţiile se rostogoleau cu o claritate sclipitoare… Rezultatul, pentru cititor şi ascultător deopotrivă, e un fel de vârtej bizar, o senzaţie de spumoasă încântare intelectuală, de parcă ne-am roti într-un carusel minunat de gălăgios. Cine ar fi crezut că o carte cu subtitlul «Capitole din istoria ideilor» ar putea fi atât de amuzantă?“ — JOHN BANVILLE



„Ghidul perfect prin schimbările radicale şi complexe care au traversat societăţile occidentale… O lucrare strălucită, convingătoare… umană, plină de compasiune, importantă.“ — San Francisco Chronicle



„O tapiserie a gândirii filozofice minunat decorată… O istorie a ideilor care posedă tot dramatismul unui roman şi caracterul imediat al ştirilor de prima pagină.“ — The New York Times



„O inteligenţă copleşitoare… Mintea lui Berlin este captivantă… Reflecţiile sale… lovesc în inima celor mai mimetice credinţe ale noastre.“ — Washington Post Book World



„Nu există nici un motiv care să ne impună imitarea unor modele străine sau întoarcerea la vreun trecut îndepărtat. Fiecare epocă, fiecare societate diferă în scopurile, obiceiurile şi valorile ei de oricare alta. Conceperea istoriei omeneşti ca un proces unitar şi universal de luptă către lumină – ale cărui etape şi întruchipări de mai târziu ar fi neapărat superioare celor mai timpurii, unde primitivul este neapărat inferior sofisticatului – este o enormă greşeală. Homer nu este un Ariosto primitiv; Shakespeare nu este un Racine rudimentar. Să judeci o cultură după standardele alteia arată o lipsă de imaginaţie şi înţelegere. Fiecare cultură îşi are propriile atribute, care trebuie să fie pricepute în şi pentru sine. Pentru a înţelege o cultură, trebuie să folosim aceleaşi facultăţi de intuiţie empatică cu care ne înţelegem unul pe altul, fără de care nu există nici iubire, nici prieteni, nici relaţii umane adevărate.“ — ISAIAH BERLIN