Iubita discontinuă / L' amata discontinua

/ Poetul ales al generaţiei sfidării şi cercetării onirice, al războiului total în contra Demiurgului funest, controlează tehnica imaginarului contorsionist, de fapt a uimirii în discontinuitate, dar nicicând maşinăria aceluia nu funcţionează în gol, ci pentru a formula mesaje derutante. Eventul oniric pe tabla de valori a poetului ia naştere în detrimentul livrescului rezidual, atestând ingenuitatea şi puterea copleşitoare a vieţii. Sub al cărei dictat, fii risipitori, pătimim de dorul întoarcerii la îmbrăţişarea amniotică a iubitelor-mame-morminte natale: „Am săpat coridoare spre voi ne-am lipit pământul pe gură/iubitelor noastre nu vă daţi seama/ne apropiem în formaţii singurii care nu v-am uitat/puteţi să ne şi naşteţi e totuna/rostogoliţi de-a valma ca nişte roţi uituce/secerătoarelor ne îngropăm sub prag”. Scriitor de scenarii metafizice, Gellu Naum, consfinţeşte libera circulaţie a morţilor în cotidianul nefericit al vieţii; prezenţa lor e percepută cu inima „de multe ori mai inteligentă decât creierul”, senzor al „subteranelor noastre”, dar şi al corespondenţelor magice dintre lumea albă şi „partea cealaltă”. Raţiunea inimii controlează intermitenţele vieţii din vis, recunoscând figuri salvatoare în profanul purgatorial.