Introducere în filosofie. Opere complete 8

Preț obișnuit
35,00 lei
Preț obișnuit
Preț redus
35,00 lei
Preț unitar
/
pe
„În ce măsură fenomenologia este împlinirea (non)carteziană a unificării filosofiei din perspectiva lui Edith Stein? Introducerea în filosofie răspunde riguros la această interogație a cărei miză nu este neapărat stabilirea tendințelor moderniste și antimoderniste ale gândirii sale, după cum am încercat în această scurtă analiză, cât mai cu seamă fixarea unor conținuturi propedeutice care îngăduie cititorului familiarizarea cu orizontul fenomenologic, per ansamblu, al filosofiei lui Edith Stein. Închei prin a atrage atenția asupra faptului că pentru acei hermeneuți „riguroși”, pentru care filosofia modernă pune problema (de)spiritualizării discursului, orientările creștine ale autorilor au părut întotdeauna fondatoare acestei direcții.
Atunci, de ce proiectul filosofic al lui Edith Stein, evreică din naștere, care se convertește la catolicism după ani de ateism convins, ar fi mai puțin relevant sau periferic în a înțelege sensurile și mizele spiritualității la care unificarea cunoașterii ca unificare a filosofiei (mai) predispune subiectul? […] Cred cu tărie că dialogul dintre Edith Stein și Edmund Husserl e tot atât de important ca cel dintre Hannah Arendt și Martin Heidegger, ori acela dintre Simone de Beauvoir și Jean-Paul Sartre. Nu recuperarea doamnelor de aur ale (post)modernității noastre trebuie să fie miza apropierii de aceste polemici cordiale care s-au tradus în alegeri și moduri de viață, în final, ci mai degrabă vocea egală a acestora, ca interlocutori și autori ai (de)spiritualizării cunoașterii și secularizării discursului filosofic.”
asist. univ. dr Oana Șerban