Interpretarea basmelor
Interpretarea basmelor
Preț obișnuit
35,00 lei
Preț obișnuit
Preț redus
35,00 lei
Preț unitar
/
pe
Dintre toate tipurile de literatura mitologică, basmele sunt cele mai simple şi mai pure expresii ale inconştientului colectiv, oferind o excelentă înţelegere asupra tiparelor de bază ale psihicului omenesc. Fiecare popor sau naţiune are propriul său fel de a experimenta această realitate psihică şi de aceea studiul basmelor din întreaga lume este o foarte bună modalitate de familiarizare cu experienţele arhetipale ale omenirii.
Scrisă elegant, cu o erudiţie impresionantă, cartea de faţă oferă un scurt istoric al interpretărilor date basmelor de-a lungul timpului, apoi prezintă pe larg metoda de analiză a autoarei, aplicată pe un basm al fraţilor Grimm, Cele trei pene. Cartea se încheie cu o discuţie amplă referitoare la conceptele de umbră, anima şi animus, captivantă atât pentru specialiştii în psihologia lui Jung, cât şi pentru publicul larg.
Marie-Louise von Franz (1915-1998), analistă jungiană şi specialistă în interpretarea manuscriselor alchimice, a fost una dintre cele mai importante discipole şi colaboratoare ale lui C.G. Jung. A publicat peste 25 de cărți, multe dintre ele dedicate interpretării basmelor, şi a avut un rol important în fondarea Institutului C.G. Jung din Zürich.
După mai mulți ani de cercetare în acest domeniu, am ajuns la concluzia că toate basmele încearcă să descrie unul și același fenomen psihic, dar unul atât de complex, cuprinzător și dificil de înțeles pentru noi în toate aspectele sale diferite, încât este nevoie de sute de povești și mii de repetiții până când acest fenomen necunoscut este asimilat conștiinței, la fel ca variațiunile multiple ale unei teme muzicale ce nu poate fi nicicând epuizată. Acest fenomen necunoscut și inepuizabil este ceea ce Jung numește Sinele; el reprezintă totalitatea psihică a individului și în același timp, paradoxal, este și centrul reglator al inconștientului colectiv - Marie-Louise von Franz
Cuprins
Nota editorului
Mulţumiri
Prefaţă la ediţia germană din 1986
Interpretarea basmelor
1. Câteva teorii asupra basmelor
2. Basme, mituri şi alte povestiri arhetipale
3. O metodă de interpretare psihologică
4. Interpretarea unui basm. Cele trei pene
5. Cele trei pene. Continuare
6. Cele trei pene. Încheiere
7. Umbra unui bărbat
8. Provocarea animei
9. Femeia, umbra şi animusul în basme
Index