Îngerul recunoștinței. Meditații spirituale
Îngerul recunoștinței. Meditații spirituale
Preț obișnuit
25,00 lei
Preț obișnuit
Preț redus
25,00 lei
Preț unitar
/
pe
Recunoștința nu e o întrebare, e un răspuns; un răspuns liber și stabil ce refuză logica previzibilă a schimbului și încearcă să co-răspundă uimirii simțite în fața unui eveniment binefăcător și neașteptat. Nu mulțumim pentru un contract sau o negociere, rod al unor calcule interesate, nici pentru un act unilateral care rănește și umilește: mulțumim pentru un exces de bine gratuit care ne depășește așteptările. Spunem mulțumesc harului.
Răspuns sublim la un dar gratuit, recunoștința e singura răsplată posibilă când un asemenea dar e nemeritat și infinit. Însă trebuie să ne dăm seama că am fost atinși, ba mai mult, vizitați de Bine. În zilele noastre însă, hotarele dintre ce-i al meu și ce-i al tău sunt păzite cu uși blindate, porți automate, camere de luat vederi și sisteme de alarmă. Copilăria mea a trecut cu un gest zilnic de deschidere, în sens literal și simbolic: dimineața, îndată după ce se trezea, tatăl meu punea cheile în ușa casei și le scotea seara, înainte de a merge la culcare. Viața de zi cu zi se desfășura cu ușile deschise; doar somnul autoriza închiderea lor. La țară, chiar și cea mai sărmană casă de săteni „dădea” (verbul nu era întâmplător) spre o ogradă mare și primitoare; piața nu e o invenție orășenească. Când mă întorc azi să vizitez acele meleaguri, dau peste garduri sufocante și severe; bogăția și frica sunt legate una de alta printr-un fir dublu și nu putem renunța la prima pentru a ne elibera de a doua: prețul de plătit e o viață blindată.
Există însă și o platoșă interioară, mult mai grea: într-o lume a „eului” fără „noi” apropierea exterioară crește și se mărește totodată distanța interioară între persoane. Paradoxal, cresc preferințele și se măresc dependențele.
Răspuns sublim la un dar gratuit, recunoștința e singura răsplată posibilă când un asemenea dar e nemeritat și infinit. Însă trebuie să ne dăm seama că am fost atinși, ba mai mult, vizitați de Bine. În zilele noastre însă, hotarele dintre ce-i al meu și ce-i al tău sunt păzite cu uși blindate, porți automate, camere de luat vederi și sisteme de alarmă. Copilăria mea a trecut cu un gest zilnic de deschidere, în sens literal și simbolic: dimineața, îndată după ce se trezea, tatăl meu punea cheile în ușa casei și le scotea seara, înainte de a merge la culcare. Viața de zi cu zi se desfășura cu ușile deschise; doar somnul autoriza închiderea lor. La țară, chiar și cea mai sărmană casă de săteni „dădea” (verbul nu era întâmplător) spre o ogradă mare și primitoare; piața nu e o invenție orășenească. Când mă întorc azi să vizitez acele meleaguri, dau peste garduri sufocante și severe; bogăția și frica sunt legate una de alta printr-un fir dublu și nu putem renunța la prima pentru a ne elibera de a doua: prețul de plătit e o viață blindată.
Există însă și o platoșă interioară, mult mai grea: într-o lume a „eului” fără „noi” apropierea exterioară crește și se mărește totodată distanța interioară între persoane. Paradoxal, cresc preferințele și se măresc dependențele.