Împreună. O carte despre căsătorie și relații
Împreună. O carte despre căsătorie și relații
Preț obișnuit
12,00 lei
Preț obișnuit
Preț redus
12,00 lei
Preț unitar
/
pe
Toate sunt relaţii.
Iniţial, acesta voiam să fie titlul cărţii pe care o ţii în mână, dar au tăbărât toţi pe mine….
„Bine, Lefteris… dar ajunge. E exagerat. Există atâtea titluri. Găseşte ceva nou…”.
Astfel, am schimbat titlul.
Însă pot începe prologul meu aşa cum îmi place.
Aşadar toate sunt relaţii.
Sau, cel puţin, toate se fac pentru relaţii. Toate ajung să fie pentru relaţii.
Odată, părintele Filothei Faros a fost întrebat: „Care este cel mai important lucru în viaţă?”, şi acela a răspuns: „Relaţiile…”.
Şi cu toate că în multe lucruri avem păreri diferite, cred că acest răspuns este un mare adevăr.
Relaţiile sunt cel mai important lucru în viaţă.
Relaţia noastră cu Dumnezeu şi relaţia cu semenii noştri.
Şi cu cât mai repede înţelegem asta, cu atât mai frumoasă ne va deveni viaţa.
Pentru că ştii…
Ne preocupăm de toate… De muncă, de familie, de alergături, de distracţii, şi-i lăsăm pe locul doi pe oamenii dragi nouă – pe părinţi, pe fraţi, pe bunicii noştri, pe prieteni, pe copii… Îl lăsăm pe locul doi pe Dumnezeu.
Îl lăsăm pe locul doi pe tovarăşul nostru de viaţă.
Cu una dintre aceste relaţii se ocupă cartea aceasta.
Relaţia noastră cu cealaltă persoană. Cu jumătatea noastră.
Relaţia cu soţul sau soţia, cu tovarăşul nostru de viaţă…
Nu ştiu dacă ai citit vreo altă carte de-a mea.
Dacă da, atunci ştii că în fiecare dintre acestea se îmbrățișează trei lucruri: psihologia, Tradiţia ortodoxă şi experienţa.
Dacă n-ai citit, îţi spun acum ca să ştii.
Unora asta le place. O întâmpină cu entuziasm.
Altora nu le place.
Oricum ar fi, sper ca, citind paginile ce urmează, ceva bun să scoţi din ele.
Îţi doresc lectură plăcută şi cele pe care le citeşti să te mulţumească!
Multă putere în luptă şi Maica Domnului să fie cu noi!
Eleftherios G. Eleftheriadis,