Imaginarul — O psihologie fenomenologică a imaginaţiei

De la publicarea sa în 1940, Imaginarul lui Jean-Paul Sartre a devenit unul dintre reperele esențiale ale filozofiei franceze și, treptat, o referință obligatorie pentru orice abordare contemporană a imaginii, de la antropologia vizuală la studiile media. Interesul critic pentru datele experienței și rezultatele psihologiei clinice, descrierile riguroase ale trăirilor conștiinței, temeritatea conceptuală sunt doar câteva dintre calitățile ce impun Imaginarul în rândul lucrărilor majore care influențează decisiv gândirea imaginii de astăzi. Pentru tânărul Sartre, ideea de intenționalitate a conștiinței, pe care o descoperă avid în opera lui Edmund Husserl, constituie cheia de acces la înțelegerea rolului pe care imaginea îl joacă în viața psihică. Astfel, activitatea imaginantă a conștiinței, ca mod fundamental al intenționalității, asigură relația dintre subiect și lume, dar în registrul raportării la ireal. Obiectul imagistic este ceva ireal, susține Sartre, ceea ce schimbă modul de a înțelege nu doar imaginea mentală, ci și opera de artă. A imagina presupune deci o libertate a conștiinței în raport cu realitatea, iar de aici și până la marile întrebări din opera de maturitate Ființa și neantul nu mai este decât un pas.