Gender. O ideologie nouă distruge familia

„Familia se bazează pe unirea fidelă a bărbatului şi a femeii în căsătorie, care dăruiesc copiilor viaţa şi pe care îi educă din toate puterile ca indivizi sănătoşi şi capabili. Toate acestea sunt puse astăzi sub semnul întrebării printr-o nouă viziune a omului, a identităţii de gen a bărbatului şi femeii şi a normelor comportamentului sexual. Termenul-cheie al acestei revoluţii este «gender»”.

Cu aceste cuvinte își începe d-na Gabriele Kuby prezentarea cărții Gender – o ideologie nouă distruge familia, prin care dorește să tragă un semnal de alarmă cu privire la pericolul care amenință familia. Deși în „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului” din 1948 s-a stabilit că „Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului” (art. 16,3), nu e greu de observat că societatea se află într-un proces rapid de schimbare, mai ales cât privește stabilitatea căsătoriei şi a familiei şi a valorilor purtate de acestea.

Neliniștea interioară duce la diverse forme de refuz a realității. Una dintre acestea e lupta împotriva naturii, pe care o promovează și „ideologia gender”. Realitatea dată de natură, ce diferențiază cele două sexe urmează a fi înlocuită cu așa-numitul „sex neutru”. Din „bărbat” și „femeie” urmează a rezulta o sterilă uniformitate de sex. Ceea ce se urmărește în definitiv este să se uniformizeze diferența antropologică fundamentală între bărbat și femeie.

Într-adevăr, „Gender Mainstreaming” nu propagă „egalitatea sexelor” în fața legii, fapt care este de mult reglementat, ci „egalitatea sexuală”, care înseamnă nu doar depășirea unor prejudecăți legate de orientarea sexuală a cetățenilor, ci și desființarea sexelor naturale. Gender Mainstreaming vrea să creeze un om nou, care să-și aleagă singur sexul și orientarea sexuală, adică să decidă aleatoriu, dacă vrea să fie bărbat sau femeie, hetero-, homo-, bi-, sau transsexual.

Papa Benedict al XVI-lea, la 21 decembrie 2012, în alocuţiunea ținută în fața Colegiului cardinalilor şi a Curiei Romane, avertiza asupra „neadevărului profund al acestei teorii şi a revoluţiei antropologice intrinsece”. El a spus: „Acolo unde libertatea Creaţiei devine libertatea creaţiei de sine, Creatorul însuşi este negat în mod necesar şi, astfel, în final şi omul este degradat, ca imagine a lui Dumnezeu în intrinsecul fiinţei sale. În lupta pentru familie este vorba despre omul însuşi. Şi devine vizibil că acolo unde Dumnezeu este negat se dezagregă şi demnitatea omului. Cine îl apără pe Dumnezeu îl apără pe om”.

Pentru a cunoaște mai bine această ideologie și pentru a ști să ne ferim pe noi și pe alții de devierile sale, această carte este binevenită în spațiul cultural românesc.



Ștefan Tamaș