Fuga spre cimpul cu ciori

Fuga spre cîmpul cu ciori este povestea unei iubiri zbuciumate dintre un tată propagandist al ateismului stiintific si un fiu monah. Jertfa avraamică este răsturnată: tatăl renuntă la fiul devenit credincios pentru a rămîne fidel ateismului pe care l-a slujit toată viata. Povestea, scrisă la persoana întîi, abundă în detalii de mare intimitate si sinceritate, motiv pentru care publicarea ei a devenit posibilă doar după moartea tatălui. 
 
Cartea apare în aceeasi perioadă în care un alt roman semnat Savatie Bastovoi, tratînd tema copilăriei si a propagandei, Iepurii nu mor, apare la Paris, la prestigioasa editură Jacqueline Chambon (Actes Sud). Cele două cărti nu se intersectează, ci doar se completează reciproc. Fuga spre cîmpul cu ciori nu este asadar o continuare la Iepurii nu mor, ci mai degrabă o carte soră, zugrăvind împreună tabloul vietii într-o lume din care Dumnezeu a fost izgonit. 
 
Fragment: 
 
„Probabil nu există om care, copil fiind, nu s-a repezit să prindă o pasăre. Copiii cred că pot prinde păsările cu mîna. Desigur, aceasta este o credintă care se ruinează cu vîrsta, cînd copiii cresc si li se pare stupid să se mai avînte după păsări. Păsările zboară. Unele zboară putin de tot, parcă pentru a te momi să le urmezi. Se mută la o întinzătură de mînă, atît cît să nu le poti ajunge. Totul pare un joc. Un joc ce s-ar putea prelungi toată viata dacă oamenii nu ar îmbătrîni si păsările nu ar muri.”