Filosofia ca artă

[...] După ce a fost înfăţişat timp de secole ca o făptură ostilă luminii, străină de viaţă, ca un fel de bufniţă, ai cărei ochi de erudit înarmaţi cu o perechede ochelari nu părăsesc niciodată hârtiile şi nu privesc natura decât pentru a o critica şi a o defăima, iată că filosoful începe puţin câte puţin să-şi vadă din nou recunoscut rolul ce îi revenea pe timpul lui Platon, când era amantul înflăcărat al înţelepciunii. Dar amantul tipic nu este bătrânul cu spirit senin; este efebul impetuos şi plin de ardoare. Şi după ce vreme de numeroase decenii metafizica a fost văzută drept cea mai uscată şi mai abstractă dintre disciplinele erudite, drept chintesenţa însăşi a plictiselii, astăzi există unii care ştiu, şi mulţi care bănuiesc că filosofia este mai puţin o ştiinţă şi mai mult o artă. Or, arta este expresia cea mai înaltă şi cea mai vie a vieţii. [...]