Doliul și separarea. Fazele și oportunitățile procesului psihologic

Prin aceasta fenomenala lucrare, Verena Kast, renumit psihoterapeut de orientare jungiana, a reusit sa readuca jelirea, travaliul de doliu, pe fagasul normal al vietii noastre psihice, pentru a-si urma cursul natural. Dintr-un proces ambiguu si extrem de dureros, care ne zdruncina existenta si intreaga conceptie despre noi, lume si viata, autoarea construieste pas cu pas o cale catre eliberarea din inchisoarea incremenirii in suferinta pierderii, catre realizarea de sine mai inalta, catre impacarea cu viata, dar si cu moartea.

Viata merita traita cu atat mai mult in fata mortii! Odata raportata la acel centru neschimbator din noi insine – numit si Sine –, existenta noastra are sens dincolo de destinul individual. Visele sunt ghidul nostru in acest proces, calauzindu-ne din interior pe drumul catre acceptarea pierderii si reinnoirea angajamentelor noastre cu viata. Intelepciunea lor poate parea surprinzatoare, marcand fiecare moment al cresterii si schimbarii, impulsionandu-ne catre sanatate si integrare, dar nu trebuie sa uitam ca inconstientul nostru este insasioglinda vietii naturale, al carui curs, involuntar, il stavilim in incercarea de a-i opri curgerea.

*

„Catastrofa si transformarea sunt cele doua fete ale aceleiasi monede, cand traim experienta mortii unei persoane pe care o iubim. Daca vedem doar aspectul catastrofal al mortii, atunci trebuie sa il inlaturam, pentru ca este prea infricosator. Si atunci trebuie inlaturata si jelirea, pentru ca ne sperie prea mult si ne cauzeaza multiple probleme psihologice, probleme pe care le vom discuta in cele ce urmeaza. Daca nu vedem decat aspectul dezastrului, atunci evadam in «agitatia impotriva mortii» sau, in sens figurat, nu mai renuntam la nimic. Daca vedem doar aspectul de transformare al mortii, atunci uitam imensa durere si nesiguranta pe care le poate declansa; atunci suntem prea romantici, putem deveni dependenti de moarte…”

„Si in intalnirile noastre mai obisnuite cu moartea, jelirea mi se pare importanta. Altfel, subestimam importanta ei si suferinta noastra. Oricat de paradoxal ar putea parea, ne putem reveni din suferinta pentru ca ea aduce cu sine schimbarea. Putem vedea moartea ca fiind acea putere care ne determina in mod constant sa ne schimbam. Gandul la schimbare poate fi unul fascinant, dar pretul ei este separarea, pierderea. Daca trecem cu vederea acest lucru, chiar si in psihoterapie – unde este vorba atat de mult despre schimbare –, nu exista practic schimbare: pentru ca numai emotia jelirii creeaza cu adevarat schimbarea, iti permite sa iti iei ramas-bun si-i pregateste astfel pe oameni pentru relatii noi.”

Verena Kast