Despre problema empatiei

Problema empatiei este, astăzi, una dintre cele mai relevante și mai intens dezbătute probleme, atât în cadrul psihologiei, sociologiei, neuroștiințelor, dar și, mai ales, în cadrul filosofiei și eticii. Importanța acestui fenomen se datorează faptului că vizează aspecte fundamentale ale umanității noastre, modelând în manierele cele mai complexe relațiile dintre noi și ceilalți, permițându-ne să înțelegem diversele dinamici sociale ale lumii contemporane, dar jucând deopotrivă un rol fundamental pentru propria noastră bunăstare emoțională.

Din perspectiva Edithei Stein, empatia nu este în nici un caz o trăire pasivă, instinctuală, un soi de cutie de rezonanță afectivă, pentru a forța o metaforă, ci este un proces activ și complex de înțelegere a gândurilor, trăirilor, emoțiilor și perspectivelor celorlalți: Empatia este o formă de cunoaștere, un act prin care sunt sesizate trăirile celorlalți, dar nu în același chip în care îmi sunt date propriile mele trăiri (…). Stein explorează, în cadrul analizelor ei, și problema relației dintre empatie și identificare de sine cu celălalt, subliniind că, deși empatia implică înțelegerea și împărtășirea trăirilor altora, ea nu presupune în nici un caz pierderea propriei identități sau contopirea cu cealaltă persoană. Empatia le permite indivizilor să relaționeze cu ceilalți, păstrându-și în același timp caracterul personal distinct.

În analizarea fenomenului empatiei și a rolului său în constituirea propriului sine, dar mai ales al sinelui celorlalți, Edith Stein lucrează într-o paradigmă transcendental-fenomenologică, elaborată de profesorul și conducătorul ei de doctorat, Edmund Husserl. Acesta din urmă era el însuși extrem de preocupat de problema empatiei, de vreme ce, așa cum aflăm și din lucrarea de față, empatia pune în joc o problemă centrală pentru fenomenologia husserliană, și anume problema sesizării/ constituirii celuilalt ego, problema conștiinței celuilalt eu.