Despre post: texte filocalice, maxime, cugetări

Preț obișnuit
17,00 lei
Preț obișnuit
Preț redus
17,00 lei
Preț unitar
/
pe
Binecuvântăm cu multă bucurie duhovnicească iniţierea Colecţiei tematice „Comorile Filocaliei”, la Editura TRINITAS a Patriarhiei Române, în anul 2019, Anul comemorativ al traducătorilor de cărţi bisericeşti în Patriarhia Română, aducând astfel un omagiu pios Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, traducătorul inspirat al Filocaliei românești, cel mai mare teolog ortodox român şi unul dintre cei mai talentaţi traducători şi comentatori de texte patristice în limba română.
Noua colecţie reprezintă o însemnătate deosebită pentru fiecare familie ortodoxă românească. Această colecţie conţine o selecție din cele mai frumoase texte filocalice, dar și unele maxime sau cugetări ale Părinţilor a căror înţelepciune duhovnicească a fost întotdeauna încălzită de flacăra dumnezeieştii Iubiri şi de adierea harului Sfântului Duh.
„Comorile Filocaliei” ne ajută să adunăm lumini în suflet și „comori în cer”! Aici vom găsi hrană duhovnicească și multă pace pentru sufletele noastre. Vom găsi sfaturi și îndemnuri sfinte ca să ne înnoim mintea atrasă tot mai mult de grijile cotidiene, să ne curăţim de patimi şi să cultivăm virtuţi, cu ajutorul lui Hristos, Cel Ce este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6), Calea dreaptă, Adevărul deplin şi Viaţa veşnică.
Primul volum din noua colecție este dedicat Postului, ca ofrandă liberă a iubirii smerite a omului față de Dumnezeu – Dăruitorul vieţii. Postul adevărat are ca scop eliberarea omului de lăcomia faţă de bunurile
materiale, limitate şi trecătoare sau pământești, pentru a se uni, prin rugăciune și împărtășire euharistică mai deasă cu Dumnezeu Cel Milostiv, Izvorul vieții și al bucuriei veșnice din Împărăția cerurilor. Postul
este nu numai material, ci și spiritual, adică postul de bucate și de păcate, mai precis înfrânarea ochilor de la priviri urâte, înfrânarea gurii de la cuvinte jignitoare și înfrânarea simțurilor de la porniri posesive
sau pătimașe.
Postul adevărat produce o schimbare a modului de a fi al omului, o trecere de la lăcomia sau iubirea pătimașă de lucruri materiale la căutarea de valori sau virtuți spirituale, pentru a cultiva mai intens rugăciunea sau comuniunea de iubire cu Dumnezeu Cel nematerial, nelimitat și netrecător, Dăruitorul vieții și al fericirii veșnice.
Postul pacifică patimile egoiste, luminează mintea, sfințește simțirile, schimbă atitudinea și comportamentul nostru față de oameni și față de natură, înțelegându-le pe toate în lumina prezenței iubitoare a lui Dumnezeu – Creatorul universului și al omului1. În acest sens, nădăjduim ca acest volum, care reunește mai multe texte filocalice, maxime și cugetări despre Post şi care inaugurează Colecția „Comorile Filocaliei”, să constituie un sprijin duhovnicesc pentru perioada Postului Mare, ca urcuș duhovnicesc spre prăznuirea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, întrucât rugăciunea unită cu postul și cu milostenia ajută sufletul să învieze din moartea spirituală pricinuită de păcat. Prin urmare, postul adevărat este școală a despătimirii și a sfințirii vieții, izvor de pace și de bucurie sfântă!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române