Cunoscute mi-ai făcut mie căile vieții (Ps. 15, 11)

În această lume, omul nu se naște, ci devine templu al lui Dumnezeu, lăcaș al harului dumnzeiesc, căci, după cuvântul Scripturii, "toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu". Este așadar nevoie de o mare nevoință a pocainței pentru ca omul să dezrădăcineze din lăuntrul său legea păcatului și să statornicească legea credinței și a iubirii, să devină "om nou", adică să se nască "de sus", "de la Dumnezeu". Precum pruncul, înainte de a se naște, trebuie să petreacă mai întâi în pântecele mamei sale, la fel și noi, pentru a ne putea naște duhovnicește, avem trebuință de pântecele Bisericii, care este mama tuturor creștinilor. Biserica este vistieria vieții, în care se săvârșesc Sfintele Taine și unde ni se împărtășește harul mântuirii.