Salt la informațiile despre produs
1 din 1

Carti-frumoase

Cum se rugau sfinții isihaști?

Cum se rugau sfinții isihaști?

Preț obișnuit 50,00 lei
Preț obișnuit Preț redus 50,00 lei
Reducere Stoc epuizat
Taxele de expediere sunt calculate la finalizarea comenzii.
Title
Volumul reprezintă o adaptare în limba română a dizertației cu care diaconul Florin Petre de la Biroul de Presă al Patriarhiei Române, și-a finalizat studiile de masterat în domeniul teologiei la Universitatea din Strasbourg.
„Intitulată sugestiv, dar și provocator, «Cum se rugau sfinții isihaști?», cartea de față, scrisă într-un limbaj teologic clar, elegant și atrăgător pentru cititorul zilelor noastre pune în atenția acestuia metodele de rugăciune ale celor mai cunoscuți sfinți isihaști care au scris despre rugăciunea neîncetată: Sfinții Simeon Noul Teolog, Nichifor din Singurătate, Grigorie Sinaitul și Grigorie Palama”, scrie pr. Ștefan Zară, în Cuvântul înainte.
Răspunsul la întrebările esențiale privind relația suflet-trup din perspectiva practicării rugăciunii isihaste este una dintre țintele acestei cercetări.
„Vom încerca să înțelegem modul în care această relație se traduce prin recursul la metoda psihofizică în practica rugăciunii și dacă aceasta este obligatorie pentru neofiții isihaști sau dacă se constituie, de asemenea, ca un bun instrument duhovnicesc și pentru cei care au atins deja un înalt nivel al experienței spirituale”, anunță autorul în Introducere. (sursa Basilica.ro)
„Dincolo de cadrul liturgic al Bisericii, în lumea monahală ortodoxă, întâlnim o dezvoltare a rugăciunii individuale care va fi denumită generic de-a lungul istoriei «rugăciunea lui Iisus»și care va deveni manifestarea, prin excelență, a rugăciunii isihaste. Astfel, forma sa exterioară, „materia”, constă în repetarea perpetuă a invocării numelui Mântuitorului Iisus Hristos cu următoarele cuvinte: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!». Esența duhovnicească a acestei rugăciuni constă în coborârea minții în inimă, continuând cu procesul de curățire a minții, dar, mai ales, prin lucrarea continuării pomenirii numelui lui Iisus”.
-Diac. Dr. Florin-Ciprian Petre
Vedeți detaliile complete