Cui i-e frică de Sfântul Augustin?

Augustin nu a fost prima mea iubire, însă e una destul de veche. Și suficient de mare pentru a fi fost preluată cândva ca subiect al unei teze de doctorat. 

Revin, cu acest mic volum, la atașantul episcop al Hiponei, după mulţi ani de studii neaugustiniene. Căci probabil odată atins de temele gânditorului nord-african nu poţi să te întorci la tine însuţi ca și cum el n-ar fi existat. Sau – aș spune – ca și cum el n-ar exista, deoarece sunt convins că face parte din acea categorie restrânsă a gânditorilor „clasici” încă prezenţi în lumea de azi, prin influenţe multiple și poate uneori contradictorii. 

Doctor gratiae. Un gânditor care a marcat creștinismul occidental ca nimeni altul, în lunga sa istorie catolică, dar și în mai recentele sale variante protestante-reformate-evanghelice, un gânditor ce nu poate fi evitat nici de teologia ortodoxă. Sfântul Augustin, așadar, este nu doar inevitabil, ci are și o miză ecumenică, în sensul în care nu te poţi poziţiona în favoarea sau împotriva ecumenismului decât trecând prin acest Părinte al Bisericii.

Și pentru că s-a spus despre Augustin că a inventat subiectivitatea, ce poate fi mai firesc aici și acum decât să invit cititorul să se lase condus pe o cărare subiectivă înspre sufletul augustinian?