„Cred, Doamne, ajută necredinței mele!” Despre credinţă, necredinţă și „căi alternative”

Remarcând declinul puternic al vieții religioase și al credinței din secolul trecut, Profesorul Bulgakov afirmă: „După ce a desființat religia lui Dumnezeu, omenirea încearcă să inventeze o nouă religie și caută zeități pentru ea în sine și în jurul ei, în interiorul și în exteriorul ei. Se întreprind încercări alternative: religia minţii (cultul raţiunii în timpul marii Revoluții Franceze); religia umanistă, la Kant și Feuerbach; religia socialismului; religia omeniei pure; religia supraomului în vremurile moderne şi etc.

În sufletul omenirii care Îl pierde pe Dumnezeu trebuie să se fi format o golire cumplită. Căci poate accepta o anumită doctrină, dar nu poate îneca în sine glasul veşniciei, setea de conținut absolut (adică complet și desăvârşit) al vieții. După ce a stins Soarele, umanitatea încearcă să păstreze lumina și căldura Lui. Face un efort convulsiv pentru a salva și a ține divinul și a umple golul apărut cu noi zeități. Dar solul alunecos se prăbuşeşte sub picioare ei, iar atmosfera duhovnicească devine din ce în ce mai intensă și mai apăsătoare”.