Copilărie și sfințenie

Am scris de multe ori: ”Vremea nostră e vremea tineretului”; și am spus, cu aceasta, prea puțin. Noile concepții politice întrupate în sisteme de organizare a statului merg mai adânc - pâna la copil. El e piatra unghiulară în zidirea altei lumi pe ruinele celei vechi. Pentru spiritul revoluționar al timpului, bătrânii sunt socotiți anacronici: cărămizi știrbite, din darâmături, pe care arhitectura politică nu vrea să le mai întrebuințeze. Bătrânul este deformat de ideologii și de sisteme căzute; pentru sămânța revoluționară, copilul e ca brazda desțelenită întîia oară. El a devenit problemă de stat. Ca să existe mâine în cetațeni, statul caută să se imprime azi in copii. În pasta lor moale apasă puternic pecetea voinței politice.