Cele cinci plagi ale Sfintei Biserici

Numar de pagini: 330
Format: 13 x 20 cm

Din cuprins: Plaga din mina stinga a Sfintei Bisericii: despartirea dintre popor si cler in timpul serviciului divin; • Plaga din mina dreapta a Sfintei Bisericii: insuficienta educatie a Clerului; • Plaga din coasta sfintei Bisericii, care este lipsa de unire dintre Episcopi; • Plaga din piciorul drept al sfintei Bisericii, care este numirea Episcopilor lasata in seama puterii laice; • Plaga din piciorul sting: servitutea bunurilor ecleziastice

Cele cinci plagi ale Sfintei Biserici au fost asternute pe hartie intr-o perioada de numai patru luni, incepand din 18 noiembrie 1832 si pana in 11 martie 1833, reflectand sinteza ideilor reformatoare religioase propagate de restauratia europeana, pe fondul tumultoaselor miscari revolutionare ale vremii. Data istorica a condamnarii la Index a Celor cinci plagi a fost 15 august 1949. Ratiunile care au condus la aceasta decizie au fost de natura constitutionala si politica, dar si ecleziastica, conceptiile autorului parind sa intrezareasca reformele infaptuite de Conciliul Vatican II. Congregatia Indexului a studiat timp de patru ani opera lui Rosmini, pana in anul 1854 cand a absolvit-o de orice vina. Cu toate acestea adevarata reabilitare a lui Rosmini a fost facuta un secol mai tarziu prin Enciclica Fides et ratio de catre Papa Ioan Paul al II-lea care il considera unul "dintre ganditorii cei mai moderni in care se imbina rodnic cunoasterea filosofica si Cuvantul lui Dumnezeu".
Descriind actualele suferinte ale Bisericii, pentru a le pune mai mult in evidenta, el a confruntat adesea conditia in care se gaseste in ziua de azi Biserica si aceea in care se gasea ea pe vremea cand in randul crestinatatii infloreau cu ardoare credinta si iubirea; de unde unii au dedus ca autorul si-ar fi propus sa reimpuna, ca remediu universal, vechea disciplina ecleziastica. Niciodata nu a avut acest gand, ci a recunoscut in disciplina moderna lucrarea intelepciunii divine insesi, care a dictat-o si pe cea straveche, si este constient ca disciplina nu poate fi cu totul neschimbata, mai mult, ca este mai bine sa fie adaptata imprejurarilor vremurilor, ceea ce face ca Biserica sa urmeze Sfantul Spirit care o ajuta in permanenta si o indruma. Scopul lucrarii a fost pur si simplu sa expuna nenorocirile din cadrul Bisericii; cat despre remedii, abia sunt pomenite atunci cand legaturile discursului o cer, iar dupa planul sau ar trebui sa alcatuiasca argumentul unui alt tratat.