Carte de cult și obiect de artă. Tipăriturile slave din Biblioteca Sfântului Sinod
Carte de cult și obiect de artă. Tipăriturile slave din Biblioteca Sfântului Sinod
Preț obișnuit
180,00 lei
Preț obișnuit
Preț redus
180,00 lei
Preț unitar
/
pe
Carte de cult și obiect de artă. Tipăriturile slave din Biblioteca Sfântului Sinod
Inițiativa Părintelui arhimandrit dr. Policarp Chițulescu de alcătuire a Catalogului cărții slave tipărite din Biblioteca Sfântului Sinod reprezintă o premieră în biblioteconomia românească. Instrument de cercetare de primă importanță, lucrarea pune o piatră de fundament cercetării istoriei cărții în țara noastră, sub aspectul informației despre cartea de import slavă, aspect care a fost tratat în puține studii. Da, Țările Române au beneficiat primele de tipografii pentru cartea slavă transnațională și Biserica românească a avut acces la cartea tipărită în centre autohtone. Însă, pentru completarea cererilor, oferta de carte, adusă prin colportaj, a îmbogățit patrimoniul de carte din țara noastră și a dat posibilitatea, și în celălalt sens, Bisericilor țărilor slave vecine să se aprovizioneze cu carte slavă tipărită în centrele românești. […]
Lucrarea Părintelui arhimandrit dr. Policarp Chițulescu este o realizare model prin acribia cu care a fost întocmită descrierea completă din punct de vedere biblioteconomic a fiecărei unități. Ea se adresează cercetătorilor slaviști de pretutindeni, printr-o expunere paralelă, în limbile franceză și rusă, a explicațiilor și istoricului colecției. Faptul că ilustrația dă acces la foile de titlu și la miniaturile reprezentative adaugă trăsături caracteristice unei adevărate micromonografii a cărții slave. Prin această lucrare, civilizația cărții se îmbogățește cu o realizare de valoare, care cinstește tipografiile și pe tipografii cărților bisericești.
dr. Zamfira MIHAIL (Institutul de studii sud-est europene al Academiei Române)