Când moare o epocă

Editia a VII-a (completa)

" Carne nu se manca la Cernica. Detinand pamant arabil pe care il cultiva cu grau, manastirea avea brutarie si ajuta cu saci de faina manastiri stramtorate. Duminica si de sarbatori se faceau pomeniri care adunau la trapeza peste o suta de perosoane. La o masa dreptunghiulara se asezau staretul, doi sau trei preoti care slujisera in sobor, vreun musafir laic, iar pe banci, de-a lungul celor doua randuri de mese - familia carea facea parastasul, inchinatori, multi nevoiasi...Cand staretul scutura clopotelul, inceta orice rumoare, toata lumea se ridica, unul dintre preoti spunea rugaciunea si se dadea binecuvabtarea. Ciorba era adusa in lighene smaltuite, daca nu era post - pestele nu lipsea, apareau apoi in castroane incapatoare iahnia de fasole, varza calita ori mancarea de cartofi. La sfarsit: totdeauna coliva, cozonac, eventual fructe. Oamenii mancau repede, in tacere si nu uit o femeie care si-a desertat tainul de vin intr-un borcan de Nescafe, rasucind cu grija capacul, l-a varat intr-o desaga, adaugand cateva felii de paine si-un mar. Masa nu tinea mai mult de o jumatate de ceas, clopotelul suna din nou, oamenii se ridicau, se rostea rugaciunea de multumire ..."