Calea inimii. Capete despre rugăciunea neîncetată

Să nu se lase nimeni înşelat: nu poate ajunge cineva la Rugăciunea curată dacă nu are credinţa curată! Fără credinţă curată, rugăciunea pe care noi o credem curată ne este de fapt vicleşug, iar mintea ne devine idol, ca şi ştiinţa despre rugăciune şi cuvintele însele ale rugăciunii. Să nu se lase nimeni înşelat: nu poate ajunge cineva la Hristos, nici chiar dacă întreg veacul acesta şi chiar şi veacurile ce vor urma se va sârgui chemând Numele cel Preasfânt, atâta vreme cât refuză să fie mădular al Bisericii lui Hristos!

Orice creştin dreptslăvitor este chemat să rostească Sfânta Rugăciune. Avem porunca aceasta încă de la Sfinţii Apostoli, care ne-au îndemnat să ne rugăm neîncetat şi să ne bucurăm pururea (I Tes. V, 16-17). Căci ei gustaseră deja din bucuria Luminii taborice şi ştiau că viaţa veşnică întru Hristos este bucurie nesfârşită, în care omul îşi iese din sinele său căzut şi ajunge la starea cea dintâi, şi chiar mai presus de aceea, la rostul său, cel pe care Dumnezeu i l-a rânduit încă dintru început.