Autobiografii ale teologilor români ortodocşi în dosarele securităţii

„Am făcut şcoala primară în sat, cu învăţători mediocri. Dar venind în ultimele clase un mare învăţător, care avea un fel de geniu didactic, C. Spâneşteanu, m-a distins dintre toţi elevii şi, împreună cu tata, care avea mare dor să mă facă un «mare cărturar», au hotărât să ma trimeată la Bucureşti, la o şcoală cu burse de stat, fiindcă tata era nespus de sărac... În 1916 mi-am luat licenţa în Teologie, cu un discurs ţinut de preşedintele comisiei examinatoare, care îmi prevedea nu ştiu ce mare viitor” (Acad. Nichifor CRAINIC) 
 
„Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni, – ceea ce n’a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă, şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu. 
În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile” (Pr. Arsenie BOCA) 
 
„Părinţii au trăit din creşterea vitelor (oi, porci, bovine), din munca pământului şi niciodată din salar sau din veniturile preoţiei, care erau neînsemnate. Au muncit şi părinţii şi noi copiii, în rând cu ceilalţi ţărani, toată munca în gospodăria de munte: îngrijirea vitelor, ciobănie, coasă, seceră mai puţin, căratul lemnelor etc.... 
În Roma – sub dictatură fascistă, singur ortodox între catolici – la Universitatea iezuiţilor, n’am avut curajul să scriu impresii prin presă, controlul străinilor fiind f. riguros. Am cunoscut de aproape şi m’a interesat felul în care Vaticanul vâna pe refugiaţii ruşi albi şi îi organiza pt. o viitoare misiune catolică în Rusia – în care scop şi crease un institut special în 1929 «Russicum». Am legat o serie de prietenii cu preoţi francezi, italieni, austrieci, argentinieni etc. – cu unii din ei corespondând până în 1943. Între aceştia Leon Dripuit, francez şi Emil Herman, care este acum la Roma. Prin acesta, cardinalul Pacelli (acum papa Pius XII), pe atunci secretar de stat la Vatican, a încercat să mă atragă la catolicism. Pius XI papa (Achile Ratti mort) mi-a făcut şi el aluzii directe într’o audienţă colectivă, la care erau de faţă şi Francisc Pall – acum profesor de istorie la Univ. din Cluj, Petru Iroae, acum în Italia, şi unul de la Iaşi al cărui nume îmi scapă, Diaconescu mi se pare, despre care am aflat că ar fi prof. Univ. din Iaşi. Aceleaşi aluzii cu oferte de studii şi burse mi le-a făcut şi cardinalul Pacelli, într’o audienţă dorită de el şi impusă ca condiţie pentru a mi se permite să fac cercetări în arhivele Vaticanului – dar fireşte, încercările lor au fost fără rezultat... 
În 1943 când Hitler cerea un lot mare de evrei de la Antonescu, iar nişte rabini prin intermediul croitorului Ferenczi (evreu) din Sibiu, apelaseră la [Mitropolitul] Bălan, acesta mi-a spus şi l-am însoţit la Bucureşti, ajutându-l să ia contact cu şef rabinul Alex. Şafran în casă la generalul Văitoianu – după care a şi intervenit la Antonescu şi i-a scăpat” (Pr. Liviu STAN, profesor de Drept Bisericesc) 
 
„În toamna anului 1940, venind Antonescu cu legionarii la putere, am fost propus fără ştirea mea să fiu numit prefect la Sibiu. Când am aflat acest lucru, am protestat vehement şi am refuzat să accept. Motivele: nu eram legionar, nu eram nici om de-al lui Antonescu şi nu voiam să intru activ în acea politică. Cunosc acest refuz Mitropolitul N. Bălan, prof. Liviu Stan şi consilierul Alex Popa. După câteva săptămâni de la acest refuz, am fost chemat de către Mitropolitul Nicolae Bălan care mi-a adus la cunoştinţă că sunt numit conducător al legionarilor din jud. Sibiu, pentru educaţia lor religioasă-morală. Educaţia lor politică şi instrucţia paramilitară vor face-o prefectul jud. Dr. Ioan Flesariu şi Dr. Nistor Chioreanu. Mi s-a arătat din partea I.P.S. Mitropolit Nicolae Bălan, că nu motive de ordin politic legionar au dus la această numire, ci interese superioare de ordin bisericesc şi cultural cer acest lucru. În noile împrejurări de viaţă Biserica trebuie să colaboreze cu Statul, iar venirea Universităţii din Cluj la Sibiu pretinde ca un om cu pregătire superioară, un profesor din învăţământul superior să fie în Sibiu, care să facă legătura între Biserică, Universitate şi Mişcarea Legionară.” (Pr. Spiridon CNDEA, profesor de Liturgică) 
„Au venit apoi anii studenţiei, începând cu 1934, petrecuţi tot în internat – 3 ani în internatul teologic din str. Radu-Vodă 24 bis – apoi în căminul pentru asistenţă universitară; cu încercările neizbutite de a intra chelner la restaurantul «Casa Femeii» unde luau masa numai studenţi – n-am izbutit pentru că nu eram orfan; cu vânzarea de cărţi din «Biblioteca pentru toţi», «Minerva» etc, pe străzile Bucureştiului; cu haine sărăcăcioase, cu palton de împrumut, cu bani puţini – pentru cursuri şi taxe doar – şi cu alergătură neînchipuită pe la mai toate formaţiile corale din Bucureşti.” (Pr. Constantin GRIGORESCU de la Biserica Boteanu din București)