Arborele de crocodili

„Să-i fi spus tot adevărul? Gândul fusese alungat ca o muscă enervantă încă din primele clipe, ugahamamama - ugh - uga - tmmm - uga - tm, muzica îi bâzâia în urechi și melodia se termină, stingându-se încet în pereții capitonați ca fundul unui fotoliu de pluș. Nici măcar nu știa ce sentimente nutrea acum pentru celălalt. Sau poate că da, un fel de dragoste de frate mai mare plecat de mult de acasă, un fel de prietenie, dar și asta dezinteresată și fără motiv real. Și-ar fi dorit să aterizeze chiar în momentul ăla, se plictisea, era cu mult înaintea tuturor în călătoria aia de două ore care nu se mai termina și nici nu putea să tragă obloanele peste geamul ăla de unde, cel puțin din punctul lui de vedere, nu mai era absolut nimic de văzut.”