Alinarea suferințelor trupești prin mijloace duhovnicești

Durerea este o funcţie străveche de apărare a organismului. Ea te avertizează şi provoacă o reacţie de răspuns pozitivă. Fiind un semnal greu de trecut cu vederea, durerea face un serviciu nepreţuit: atrage atenţia asupra bolilor ascunse ale organis­mului şi asupra problemelor psihologice. Din acest punct de vedere, durerea nu este un duşman, ci mai degrabă un prieten foarte bun, care are grijă de binele nostru. De aceea, nu este deloc înţelept s‐o înăbuşim cu medicamente şi atât. 
Cartea de faţă are două capitole. Primul analizează durerea fizică, iar al doilea, pe cea sufletească. Atunci când suntem neputincioşi, iar durerea este insuportabilă, apare dorinţa să te dai bătut. În perioada de criză suntem ispitiţi să „lăsăm totul baltă”, „să uităm de toate” şi chiar „să murim”. Dacă sufletul dă ordin trupului: „Este mai bine să nu trăieşti”, atunci e greu să‐l mai ajuţi. Decizia de a ceda în faţa păcatului şi de a merge pe mâna acestuia este extrem de păguboasă, pe când capacitatea de a accepta şi depăși situaţiile critice re­­prezintă o mare virtute. Apropo, cuvântul grecesc krisis se traduce prin „judecată” – judecata lui Dumnezeu. Cum poţi recunoaşte această judecată şi cum o poţi răbda, dar şi ce concluzii să tragi pentru viitor? Tocmai despre aceasta este cartea pe care o ţineţi în mâini...