Știința medicinei duhovnicești. Practica psihoterapiei ortodoxe

Prin întreaga sa știință terapeutică, Biserica nu urmărește să-i asigure omului un simplu echilibru moral și social. Scopul ei este însăși înnoirea legăturii omului cu Dumnezeu și cu semenii, iar aceasta se plinește prin tămăduirea rănilor sufletești și a patimilor, ca rod al unei vieți ascetice și în împărtășire de Tainele Bisericii. 
 
 
Omul fără Dumnezeu este plin de suferinţe, dezamăgiri, se află într-o stare de sălbăticie sufletească şi are inima împietrită. Când ajunge să cunoască, însă, Harul lui Dumnezeu, toate aceste stări de nesiguranţă și întregul său gol existenţial se risipesc. Își află atunci tămăduirea sufletească şi trupească. Nu „homeostazia”, nu un echilibru al stărilor psihologice şi sociale, o aşa-numită fericire individuală, ci transfigurarea omului întreg şi îndumnezeirea lui, aceasta este ţinta psihoterapiei ortodoxe. Nu suntem zidiți pentru cele mici, ci pentru a deveni dumnezei după Har. 
† Ierótheos, Mitropolit al Nafpaktosului