Tăblițele de săpun de la Itșetip

În prima dintre întâlnirile noastre mă uitam la Mihai Buracu ca la un picat din cer. Căutam să-i citesc, în cutele feței și în mimica ei, semnele infernului prin care trecuse, ca și cum acolo, în ridurile pielii și în albul părului aș fi putut descoperi o patalama adeveritoare, un fel de atestat de autenticitate prin care să fiu încredințat că omul din fața mea chiar fusese la Pitești. Cred că cea mai statornică autoritate pe care un om o poate căpăta în ochii semenilor e cea dobândită în urma unei suferințe-limită și, în timp ce voiam să-i depistez semnele fizice ale suferinței îndurate, mă temeam ca nu cumva omul acesta să fie un bătrân senil a cărui amenzie să-l împiedice a-mi povesti episodul Piteștiului.

Sorin Lavric