Sfinții Părinti despre Nașterea și Întruparea Cuvântului

Preț obișnuit
50,00 lei
Preț obișnuit
Preț redus
50,00 lei
Preț unitar
/
pe
ediție îngrijită de Florin Stuparu
„Dumnezeu S-a arătat în trup. În aceasta este întreaga iconomie a mîntuirii noastre. Cu adevărat, mare taină... Să luăm aminte: Sfîntul Apostol numeşte peste tot iconomia mîntuirii noastre «taină»; şi pe bună dreptate, fiindcă ea nu a fost cunoscută de toţi oamenii, ba nici măcar îngerilor nu le-a fost descoperită; însă ea se descoperă prin Biserică. Şi, cu adevărat, mare este taina aceasta, fiindcă Dumnezeu S-a făcut om şi omul – Dumnezeu. Drept aceea, se cuvine să trăim în chip vrednic de această taină.”
Sf. Ioan Gură de Aur
„Să istorisim, potrivit dreptei noastre credinţe, cele despre întruparea Cuvîntului şi să înfăţişăm dumnezeiasca arătare a Lui către noi, pe care Iudeii o bîrfesc, iar Elinii o iau în rîs, dar căreia noi ne închinăm. Facem aceasta pentru ca din păruta micşorare a Cuvîntului să cîştigi o şi mai mare şi mai dreaptă credinţă în El. Căci, cu cît e mai luat în rîs de necredincioşi, cu atît dă o mai mare mărturie despre dumnezeirea Sa. Pentru că cele pe care nu le cuprind oamenii, socotind că sînt cu neputinţă, pe acestea El le dovedeşte ca fiind cu putinţă; şi cele pe care oamenii le batjocoresc, ca necuvenite lui Dumnezeu, pe acelea El le face ca întru totul cuvenite bunătăţii Lui; şi cele pe care oamenii, făcînd pe înţelepţii, le iau în rîs ca fiind omeneşti, pe acelea le arată dumnezeieşti prin puterea Lui, risipind prin cruce nălucirea idolilor, cu păruta Lui smerire înduplecîndu-i pe nevăzute pe cei ce rîd de El şi nu cred să mărturisească dumnezeirea şi puterea Lui.”
Sf. Atanasie cel Mare