Salt la informațiile despre produs
1 din 1

Carti-frumoase

Regatul Sfântului Ștefan - Istoria Ungariei medievale

Regatul Sfântului Ștefan - Istoria Ungariei medievale

Preț obișnuit 50,00 lei
Preț obișnuit Preț redus 50,00 lei
Reducere Stoc epuizat
Taxele de expediere sunt calculate la finalizarea comenzii.
Title
Autorul, decedat în urmă cu câţiva ani, a fost membru al Academiei Maghiare, şef de sector la Institutul de Istorie al aceleiaşi academii, profesor consultant la câteva universităţi din ţara vecină. La comanda unei edituri engleze, a redactat acest volum. La scurt timp, a fost publicat, în maghiară, iar acum se află în pregătire, a doua ediţie engleză. Este prima sinteză de acest tip, foarte modernă şi extrem de „rece”, din punct de vedere naţional, care se scrie după cel de-al Doilea Război Mondial. Istoriografia românească nu deţine încă o traducere de istorie a regatului medieval maghiar, cu toate că interesul pentru această istorie este superlativ, atât prin implicările din Transilvania, cât şi peste munţi, în Ţara Românească şi Moldova. Traducerea face oficiul de a transfera o întreagă terminologie instituţională care nu are sau are echivalări ambigue şi incorecte. Îngrijitorii de ediţie au produs o introducere biografică şi o apreciere asupra realizării, din punct de vedere al interesului românesc. (din „Introducere”)
Vedeți detaliile complete