Persoană, lume, realitate ultimă : filosofare şi spiritualitate în Răsăritul creştin. Ediția a II-a, revizuită şi adăugită

Cartea de față însumează cercetarea mea din ultima vreme asupra filosofiei și spiritualității Răsăritului creștin, în special a putinței acestora de a oferi răspunsuri la provocările timpului nostru. Prin ceea ce numim Răsărit creștin trebuie mai cu seamă descris un mod de a înțelege și a experia realitatea, și mai puțin o anume arie geografică. Urmând acestei orientări a cercetării, anumite teme sau idei ale spațiului cultural creștin‐răsăritean s‐au impus a avea cea mai mare relevanță pentru căutările noastre de acum. Nu numai pentru căutările cu miză existențial‐personală dar și pentru cele izvorâte din crizele explicative ale științei sau din nevoia de refundamentare a discursului filosofic. Astfel noțiunile de persoană și experiere, lume și raționalitate a lumii, cele de realitate și realitate ultimă, sau icoană și reprezentare, s‐au dovedit a reprezenta prin excelență interfața între o tradiție vie bimilenară și o actualitate în care știința și tehnologia au un impact tot mai evident asupra modului uman de a viețui în lume. Desigur, pot să mai fie invocate și alte teme sau aspecte cheie ale meditației din orizontul cultural al Răsăritului creștin, cum ar fi de pildă viața și viul, noțiuni și realități ce se dovedesc atât de puțin înțelese astăzi, iar această afirmație vine chiar din partea celor care cercetează în Științele vieții. Șansa unei cercetări precum cea prezentă în volumul de față este făcută posibilă și de falimentul unor presupoziții și prejudecați ce au hotărât în modernitate limitele acceptate ale științei, filosofiei sau studiilor religioase. Încă jumătatea de secol douăzeci anunța o criză cu efecte intre cele mai semnificative atât pentru știință, cât și pentru filosofie. Acceptarea altor înțelesuri ale rigorii în cercetare sau în discurs, descoperirea unui nivel al realității cu un comportament ce sfida legile fizicii așa cum erau ele descrise până atunci, sau reacția fenomenologiei față de pretențiile metafizicii, au reprezentat provocări majore la adresa autosuficienței modelului explicativ impus de modernitate.Autorul