Pătrăuți. Geometrii ziditoare

Extras/ Cuvânt înainte - Acad. Răzvan Teodorescu
De multe decenii, țintind în studiile mele o anume estetică veche românească, m-am obișnuit să afirm că expresia desăvârșită a gustului național al „latinilor Orientului” se deslușește în volumele Pătrăuților și în cele ale Voronețului care, la 1487 și 1488, transmiteau lumii esența romanității. Tot în cercetările mele, interesat de contextul artistic și ideologic european din Quattrocento, în Răsărit ca și în Apus, m-am oprit asupra iconografiei constantiniene cu sens cruciat – descoperit cândva de Grabar – punând alături o biserică aretina a lui Luigi Bacci pictat de Piero della Francesca cu biserica Sfintei Cruci de lângă Suceava a lui Ștefan cel Mare.
Mi-a fost dat însă, la senectute, să mă întâlnesc din nou cu Pătrăuții, grație artei fotografice, comentariilor eruditului preot Gabriel Dinu Herea și studiului sistemelor de proporționare ale bisericii realizate de designerul Tudor Cătălin Urcan, care mi-au demonstrat fără putință de tagadă rigurozitatea geometrică a edificiului ștefanian alături de incredibila cununie a luminii solare cu arhitectura și cu fresca de acum mai bine de jumatate de mileniu.
Nu sunt deloc competent a mă pronunța. Știu – ca orice istoric de artă – că există lăcașuri antice și medievale – mai ales gotice – unde raza solară este chemată să simbolizeze ceva.
Aliniamentele solare descoperite de preotul Herea și sistemele de proporționare descoperite de domnul Urcan își asteaptă cercetătorii, chiar într-un colocviu, de ce nu? Și pentru mulți dintre noi concepte precum „arheoastronomie” și „arheometrie” trebuie să însemne ceva dincolo de admirația pentru „cărări de lumină”, de lumină fizică, nu taborică, din Moldova de Sus.
Adevăratul om de știință trebuie să știe să spună „nu înțeleg”, dar și „sunt uluit”. Eu le spun cu tot respectul pentru ceea ce s-a cercetat și descoperit în deloc îmbelșugata, dar atât de dedicata parohie a Pătrăuților.