Omenia și frumusețea cea dintâi
Omenia și frumusețea cea dintâi
Preț obișnuit
7,00 lei
Preț obișnuit
Preț redus
7,00 lei
Preț unitar
/
pe
Cu ce bucurie am recitit acest text somptuos și totuși concis, aproape laconic! Nu mă indoiesc că exegeza lui Racoveanu va figura într-o zi alături de alte interpretări clasice ale realităților românești, semnate de nume ilustre, de la MIhai Eminescu și Hașdeu la Lucian Blaga și Mircea Vulcănescu.
Nu voi încerca să rezum iscusita hermeneutică a lui G. Racoveanu. NU voi știorbi bucuria cititorului de a o descoper singur. Prin asemenea contribuții se pregătește ziua în când se va putea scrie adevărata istorie a neamului și culturii românești. Și de-abia atunci vom putea intereasa, în mod sincer și profund, Occidentul, a cărui atenție o jinduim atât.
Mircea Eliade
Consemnând printre virtuțile omeniei românești însușiri înalte, precum: iubirea de oaspeți (o formă particulară a filoxeniei avraamice), facerea de bine, mărinimia, spiritul dreptății, ținerea cuvântului dat, jertfelnicia, modestia, onoarea și, nu în ultimul rând, credința, George Racoveanu subliniază originea evanghelică a acestei trăsături definitorii a poporului român.
Ba mai mult, autorul arată că omul de omenie, creștin în esența sa, chiar dacă nu identifică omenia cu sfințenia, se raportează corect la violență (ca unul care știe că judecata este privilegiul exclusiv al lui Dumnezeu), ,,se teme de rușine" (ține la onoarea sa, așadar nu se lasă înjosit prin fapte și vorbe de rușine) și, mai presus de orice, este conștient de originea sa divină (e chip al slavei dumnezeiești celei negrăite), drept care însetează și suspină mereu după ,,frumusețea cea dintâi". Pe scurt, omenia e, nici mai mult, nici mai puțin, decât trăirea particulară, românească, a Adevărului Evangheliei.
Salutat cu entuziasm de Mircea Eliade, încă de la publicarea lui, în 1961, eseul lui George Racoveanu despre omenie, ca trăsătură definitorie a spiritualității românești, se înscrie printre proiectele curajoase și meritorii ale editurii Predania, de repunere în circulație a câtorva texte fundamentale, de mică întindere, dar concise, care încă ne mai oferă o cheie de lectură și de înțelegere corectă a valorilor perene ale acestui neam.
Așadar, în aceste vremuri pline de confuzie ideologică, dacă ni se pare greu, ba chiar imposibil să ajungem sfinți, să ne străduim, după puteri, să fim măcar oameni de omenie.
Cosmina Tămaș
Nu voi încerca să rezum iscusita hermeneutică a lui G. Racoveanu. NU voi știorbi bucuria cititorului de a o descoper singur. Prin asemenea contribuții se pregătește ziua în când se va putea scrie adevărata istorie a neamului și culturii românești. Și de-abia atunci vom putea intereasa, în mod sincer și profund, Occidentul, a cărui atenție o jinduim atât.
Mircea Eliade
Consemnând printre virtuțile omeniei românești însușiri înalte, precum: iubirea de oaspeți (o formă particulară a filoxeniei avraamice), facerea de bine, mărinimia, spiritul dreptății, ținerea cuvântului dat, jertfelnicia, modestia, onoarea și, nu în ultimul rând, credința, George Racoveanu subliniază originea evanghelică a acestei trăsături definitorii a poporului român.
Ba mai mult, autorul arată că omul de omenie, creștin în esența sa, chiar dacă nu identifică omenia cu sfințenia, se raportează corect la violență (ca unul care știe că judecata este privilegiul exclusiv al lui Dumnezeu), ,,se teme de rușine" (ține la onoarea sa, așadar nu se lasă înjosit prin fapte și vorbe de rușine) și, mai presus de orice, este conștient de originea sa divină (e chip al slavei dumnezeiești celei negrăite), drept care însetează și suspină mereu după ,,frumusețea cea dintâi". Pe scurt, omenia e, nici mai mult, nici mai puțin, decât trăirea particulară, românească, a Adevărului Evangheliei.
Salutat cu entuziasm de Mircea Eliade, încă de la publicarea lui, în 1961, eseul lui George Racoveanu despre omenie, ca trăsătură definitorie a spiritualității românești, se înscrie printre proiectele curajoase și meritorii ale editurii Predania, de repunere în circulație a câtorva texte fundamentale, de mică întindere, dar concise, care încă ne mai oferă o cheie de lectură și de înțelegere corectă a valorilor perene ale acestui neam.
Așadar, în aceste vremuri pline de confuzie ideologică, dacă ni se pare greu, ba chiar imposibil să ajungem sfinți, să ne străduim, după puteri, să fim măcar oameni de omenie.
Cosmina Tămaș