Episcopul Valeriu Traian Frențiu în dosarele Securității

Viaţa lui Valeriu Traian Frenţiu se identifică prin ascensiunea, patima şi triumful martiriului cu destinul Bisericii Române Unite, Greco‑Catolică. Episcop de Lugoj între anii 1912–1922, preia conducerea Eparhiei de Oradea Mare până în anul intrării în catacombe a Bisericii noastre, urcând calea Golgotei până în anul trecerii la Domnul, în 1952. A păstorit în timpul încercărilor din perioada celor două războaie mondiale, a suferit împreună cu Eparhia de Oradea în urma Dictatului de la Viena din anul 1940, a prezidat în calitate de decan de vârstă Biserica Greco‑Catolică română în perioada vacanţei scaunului mitropolitan de la Blaj în perioada ascensiunii regimului totalitar comunist.

Norii negrii prevesteau urgiile care s-au dezlănţuit odată cu scoaterea în afara legii a BRU, iar Preasfinţitul Valeriu Traian Frenţiu împreună cu colegiul ierarhilor au înfruntat cu tărie provocările venite din partea regimului totalitar. Dar ultima parte a urcuşului spre Golgota a fost arestarea, batjocora unui sistem de exterminare îndreptat împotriva Bisericii, răstignirea şi moartea. (Virgil Bercea)