Diavolul și magia

Selectie de texte realizata de Arhim. Benedict Aghioritul

Se numeşte diavol, adică "defăimătorul", de la verbul "diavallo" (a defăima), fiindcă l-a defăimat pe om în faţa lui Dumnezeu, spunând: "Nu degeaba Te slujeşte Iov. Ia întinde mâna Ta şi atinge-Te de tot ce e al lui, să vedem dacă nu Te va blestema în faţă!" (Iov 1,9,11). Iar pe Dumnezeu l-a defăimat în faţa omului, zicând: "Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars oile tale" (Iov 1,16). Încerca să-l convingă că războiul venea de sus, din cer, voind să-l ridice pe rob împotriva Domnului şi pe Domn împotriva robului.

Mai degrabă n-a reuşit să-i ridice pe nici unul împotriva altuia. A încercat, dar n-a putut. Dacă vezi un alt rob răzvrătindu-se împotriva Stăpânului, pe Adam adică împotriva lui Dumnezeu – Adam, care dăduse crezare defăimărilor aduse de diavol – să ştii că diavolul nu cu puterea lui a biruit, ci din pricina nepăsării omului.

    Firea diavolului este să facă zarvă, să provoace nebunie şi să aducă mult întuneric. Prin diavol se înţelege, în limba greacă, "cel care ne schimbă mintea din bine în rău". Să-i închidem orice intrarea diavolului prin rugăciune.

                   CUPRINS
                   Despre diavol

De ce ne pierde diavolul?  / 83
 

       Vrăjitoria