Despre înțelepciunea anticilor
Despre înțelepciunea anticilor
Preț obișnuit
36,00 lei
Preț obișnuit
Preț redus
36,00 lei
Preț unitar
/
pe
Despre înțelepciunea anticilor – cu titlul original De sapientia veterum – scriere redactată direct în limba latină, probabil între anii 1605 și 1608, și publicată pentru prima oară în 1610, este prezentată de autor ca o încercare de interpretare filosofică a unora dintre miturile antice grecești.
„După spusele poeţilor, Casandra a fost iubită de Apollo şi, cu toate că respingea cu dibăcie dorinţele zeului, ea nu a renunţat să-i întreţină speranţele, până când a smuls de la el darul divinaţiei; dar, îndată ce ea a ajuns în stăpânirea a ceea ce voise să dobândească prin îndelunga ei prefăcătorie, i-a respins toate rugăminţile şi l-a îndepărtat făţiş. Zeul, neputând anula darul pe care i-l făcuse, indignat însă de a fi fost jucat de femeia aceasta prefăcută şi arzând de dorinţa de a se răzbuna, a pus o condiţie care făcu din dar pentru ea o adevărată pedeapsă; căci, lăsându-i puterea de a prezice cu exactitate, i-a luat-o pe aceea de a convinge; aşa încât, din acel moment, cu tot adevărul prezicerilor ei, nimeni nu-i acorda încredere; nenoroc pe care l-a încercat în nenumărate prilejuri, dar mai cu seamă în legătură cu prăbuşirea patriei sale, pe care ştiuse să o prezică, dar fără ca cineva să o fi ascultat sau crezut.
Această fabulă pare să fi fost închipuită spre a arăta inutilitatea celor mai înţelepte sfaturi, date cu toată generozitatea, însă nu la timp şi fără precauţiile trebuitoare.”
„În scrierea de faţă Bacon atribuie toate ideile pe care ea le cuprinde „înţelepciunii anticilor“, subliniind cel mai adesea că este pe deplin încredinţat de adevărul lor, nu fără a ne lăsa să înţelegem că, cel puţin unele dintre ele, sunt ale sale proprii. Pentru unele dintre acestea, cum erau în primul rând cele de filosofia religiei, mai cutezătoare decât oricare altele, el avea toate motivele să folosească artificiul tălmăcirii spuselor altora, spre a scăpa de riscurile pe care ele le implicau. Aşa încât dibăcia pe care o recomanda altora în lucruri de natură practică, el a folosit-o din plin în lucruri de natură teoretică. ceea ce desigur că i se impunea, dată fiind noutatea şi cutezanţa cel puţin a unora dintre aceste idei”.
(Notă Introductivă)