Despre înțelepciunea anticilor

Despre înțelepciunea anticilor – cu titlul original De sapientia veterum – scriere redactată direct în limba latină, probabil între anii 1605 și 1608, și publicată pentru prima oară în 1610, este prezentată de autor ca o încercare de interpretare filosofică a unora dintre miturile antice grecești.

„După spusele poeţilor, Casandra a fost iubită de Apollo şi, cu toate că respingea cu dibăcie dorinţele zeului, ea nu a renunţat să-i întreţină speranţele, până când a smuls de la el darul divinaţiei; dar, îndată ce ea a ajuns în stăpânirea a ceea ce voise să dobândească prin îndelunga ei prefăcătorie, i-a respins toate rugăminţile şi l-a îndepărtat făţiş. Zeul, neputând anula darul pe care i-l făcuse, indignat însă de a fi fost jucat de femeia aceasta prefăcută şi arzând de dorinţa de a se răzbuna, a pus o condiţie care făcu din dar pentru ea o adevărată pedeapsă; căci, lăsându-i puterea de a prezice cu exactitate, i-a luat-o pe aceea de a convinge; aşa încât, din acel moment, cu tot adevărul prezicerilor ei, nimeni nu-i acorda încredere; nenoroc pe care l-a încercat în nenumărate prilejuri, dar mai cu seamă în legătură cu prăbuşirea patriei sale, pe care ştiuse să o prezică, dar fără ca cineva să o fi ascultat sau crezut.

Această fabulă pare să fi fost închipuită spre a arăta inutilitatea celor mai înţelepte sfaturi, date cu toată generozitatea, însă nu la timp şi fără precauţiile trebuitoare.”